Clujul pierde 400 de milioane de euro pe an fără studenți

Clujul pierde 400 de milioane de euro pe an fără studenți

33,4 milioane de euro sunt cheltuiți lunar în Cluj-Napoca de către studenți în perioadele în care ei sunt prezenți fizic la facultate. Lipsa lor are un impact semnificativ asupra vieții economice a orașului, arată un studiu realizat de cercetătorii Universității Babeș-Bolyai (UBB). 

Estimarea contribuției UBB în economia locală este realizată prin prisma cheltuielilor generate de prezența acestor tineri în Cluj-Napoca, o imagine statică a impactului prezenței universității în oraș în termeni de bani aduși în economia municipiului – un impact pe termen scurt, pe partea de cerere.

Cu o pondere de 20% a numărului total de studenți raportat la populația orașului (cea mai mare din țară: Iași – 14%, Timișoara – 12%, București – 8%), lipsa studenților în Cluj-Napoca aduce un impact semnificativ vieții economice ale orașului.

Pornind de la estimările cheltuielilor studenților UBB în 2015, ajustate în funcție de numărul studenților UBB în anul academic 2019/2020, rata inflației și extrapolate la numărul total al studenților din toate cele 11 universități clujene (șase universități publice și cinci universități private), rezultatele studiului realizat de Dan Lazăr (prorectorul UBB pentru finanțare) și Andrei Chircă sugerează că totalul cheltuielilor lunare ale studenților este de 33 de milioane de euro.

Această sumă rămâne subestimată, deoarece în estimările inițiale au fost incluse doar cheltuielile studenților înscriși la forma de învățământ la zi, la nivel licență, master și doctorat (fără a fi incluse persoanele înscrise la studii postuniversitare și gradele didactice).

Cei 7,5 milioane de euro cheltuiți de vizitatorii studenților UBB în Cluj-Napoca în 2015 pot reprezenta o pierdere lunară de 625.000 de euro. Un alt factor subestimat este raportul dintre studenții străini - categoria cu cel mai mare buget de cheltuieli - în alte universități decât UBB. În medie, proporția studenților străini în totalul populației studențești din Cluj-Napoca este de 7%.

Pentru anul de referință 2015, pe baza unui anchete sociologice a fost estimat faptul că totalul cheltuielilor studenților UBB a fost de 141 de milioane de euro la o populație studiată de 29.754 de studenți ai UBB în Cluj-Napoca (fără extensii), doar în sistemul de învățământ la zi, nivel licență, master și doctorat (fără a fi incluse persoanele înscrise la studii postuniversitare și cadrele didactice).

La aceste estimări se adaugă 7,5 milioane de euro – cheltuielile efectuate de persoanele aflate în vizită la studenții UBB în 2015; alți 1,4 de milioane – cheltuieli efectuate pe perioada de admitere de către potențialii studenți aflați în Cluj-Napoca.

Comenteaza