Criza politică poate genera disoluţia statului

Suntem în criză politică. Abia la început. Ea se va acutiza. Şi în faţa unui stat slab, bântuit de grave conflicte şi disfuncţionalităţi interinstituţionale, ea poate degenera.

Până unde? Până la disoluţia statului. Disoluţia statului înseamnă starea de anarhie. Şi nu numai. Disoluţia statului poate să însemne şi dezmembrarea teritorială. Pe care, cinstit vorbind, mulţi din afară şi mulţi dinăuntru o doresc.

Exact aşa cum am tot scris în ultimii 5 ani - timp în care mulţi m-au acuzat că am făcut o “obsesie Traian Băsescu” - Preşedintele României nu a făcut altceva decât să contravină flagrant literei şi spiritului Constituţiei. Adică, în loc să fie un preşedinte al tuturor românilor, în loc să arbitreze între forţe adverse, în loc să medieze între instituţii, în loc să fie instrument unificator, el a procedat pe dos. Cum? A întărâtat o instituţie a statului împotriva altei instituţii a statului. A întărâtat un partid împotriva altui partid.

A întărâtat un grup de populaţie împotriva altui grup de populaţie. Pe salariaţi împotriva pensionarilor. Pe salariaţii din privat împotriva salariaţiilor de stat. Pe oamenii cu venituri medii împotriva oamenilor care au făcut avere. Pe cetăţeni împotriva Parlamentului. Pe cetăţeni împotriva Justiţiei. Pe judecători împotriva procurorilor. Pe procurori împotriva judecătorilor. Şi aşa mai departe. Aşa a înţeles el să-şi exercite mandatul ca “preşedinte - jucător”. În realitate, de astă dată fără ghilimele, Traian Băsescu a fost un preşedinte - terminator. A sfârşit prin a crea şi ultima falie posibilă. Cea dintre populaţie şi el însuşi.

Bilanţul instituţiei prezidenţiale, sub mandatul lui Traian Băsescu, este şocant. Practic, toate instituţiile fundamentale ale statului, dar şi ale societăţii civile au fost mai întâi zdruncinate, apoi labilizate şi, în fine, ele sunt acum aduse în stare de agonie. Aşa se întâmplă cu Parlamentul. Aşa se întâmplă cu Justiţia. Aşa se întâmplă cu puterea executivă. Dar aşa se întâmplă şi cu ministerele de forţă. Cu sindicatele. Cu celelalte organizaţii ale societăţii civile. Cu presa. Am pus presa la urmă, deşi ar fi trebuit să fie undeva mai în faţă. Pentru că presa, care acum este lovită din toate direcţiile, demonizată şi labilizată, este unul dintre cele mai puternice instrumente ale democraţiei. Cea mai elocventă dovadă că Băsescu nu a dorit consolidarea democraţiei, ci, dimpotrivă, instaurarea unei autocraţii cu forme de stat dictatorial este salva neîntreruptă de lovituri pe care a aplicat-o împotriva libertăţii de expresie.

Criza politică, odată declanşată într-un stat ale cărui mecanisme şi instituţii sunt făcute ferfeniţă de însuşi Preşedintele ţării, poate foarte uşor degenera în anarhie. În fiecare dintre puţinele zile de când s-a declanşat criza politică, vedem cum acest semnal de alarmă devine din ce în ce mai strident. Iar anarhia, pentru un stat care nu mai are prieteni, fiind practic izolat, poate degenera în dezmembrarea teritoriului. Istoric vorbind, noi nu avem prea mulţi prieteni. Altădată voi insista asupra motivelor. Dar faptul că nu avem prieteni politici în contemporaneitate i se datorează lui Traian Băsescu. Voi reveni asupra temei crizei politice, anarhiei, disoluţiei şi dezmembrării.

www.sroscas.ro