De ce nu trebuie trântit Guvernul Boc

Nu mi-a căzut o cărămidă în cap în weekend, nu m-am îndrăgostit de Elena Udrea şi nici nu am fost vrăjit de Anca Boagiu.

Consider în continuare că prestaţia actualului guvern este absolut lamentabilă, excelând prin lipsa strategiilor reale de scoatere a României din criza profundă economico-socială. De asemenea, sunt extrem de convins că, în realitate, mai bine de jumătate dintre miniştrii Guvernului Boc, în frunte cu Udrea, Boagiu, Borbely, Kelemen, Oprea, Igaş şi Baconski, nu-l percep pe actualul premier drept şeful lor, privirea îndreptându-li-se mult mai aproape de dealurile Cotroceniului sau spre pusta maghiară. Cu toate acestea, nu cred din mai multe motive că Emil Boc ar trebui să plece din Palatul Victoria. Ştiu că reforma statului este o simplă gogoriţă “doar de dânşii inventată”, iar reformarea şi modernizarea instituţională, respectiv debirocratizarea sunt doar nişte teme aruncate ca o perdea de fum spre cetăţenii unei Românii aproape disperate. Ştiu că românii nu ies în stradă doar pentru că au un grad de suportabilitate uriaş, şi nu pentru că le-ar fi cu adevărat bine.

Mai ştiu că există toate premisele ca în următoarele luni economia României să se blocheze complet din cauza sumelor uriaşe datorate de către companiile de stat societăţilor private cu capital autohton sau străin. (Cancelarul german Angela Merkel a atras atenţia în mod public, la vizita desfăşurată în România, cu privire la datoriile pe care companiile de stat româneşti le au faţă de companiile private cu capital german.) Mai ştiu că actualul guvern nu are viziune în ce priveşte viitorul pe termen mediu şi lung al economiei româneşti. Mai ştiu că din cadrul guvernului au fost excluşi singurii oameni care îşi permiteau să-l contrazică pe “Zeus” de la Cotroceni. Şi că în acest moment Guvernul Boc V are cel mai slab pregătiţi miniştri din istoria guvernelor postdecembriste. Mai ştiu că premierul României s-a înconjurat de cei mai perfizi “yes-meni”, nu toţi, majoritatea, corpul de consilieri al domniei sale fiind departe cu mult de corpul consilierilor care l-a înconjurat pe Adrian Năstase în ultimul an de mandat sau pe Călin Popescu Tăriceanu.

Ştiu că Emil Boc nu ascultă de nimeni, nu că ar avea de cine, decât de “zeul” său de la Cotroceni. Ştiu că parlamentul are la conducerea unei camere o persoană cu iz de strapontină şi cu un comportament ruşinos pentru băncile unde odată stăteau Iorga, I.G. Duca, Brătienii, Marghiloman, Maniu şi chiar Amedeo Lăzărescu, Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Bălăceanu- Stolnici, Neagu Djuvara sau Alexandru Paleologu. Mi-e ruşine astăzi când văd că în aceleaşi bănci, sigur acum într-o altă clădire, stau Vişan, Hoară, Greblă, Culiţă-Tărâţă, Fenechiu sau alte personaje sinistre ale spaţiului parlamentar românesc. Ştiu că România este pe un butoi cu pulbere şi ar fi absolut normal ca situaţia să fie dezamorsată înaintea celei mai grele ierni din ultima sută de ani. Cel puţin aşa zic meteorologii. Nu cred că ultimul jaf naţional pe care se pregăteşte să-l execute un guvern în ultimii 20 de ani, vânzarea participaţiilor minoritare ale statului în companiile care au deja investitori strategici, respectiv obţinerea în procedură de urgenţă a aproximativ 7 miliarde de euro, va salva ţara de la marasm economico-social.

Cred, deşi poate părea surprinzător, în buna-credinţă a multora, inclusiv a distinsului meu fost profesor Emil Boc, dar la fel de mult cred nu atât în ticăloşia altora, cât în neştiinţa reală şi profundă în domeniile financiar-economice ale aceloraşi dintâi. Întrebarea e dacă România îşi mai permite să meargă doar pe buna-credinţă a cuiva şi nu cumva are nevoie de multă ştiinţă, expertiză şi curaj. Şi totuşi, citind cele de mai sus, la care ar putea fi adăugate multe, multe altele, ar fi absolut normal să spun că actualul guvern ar trebui să lase loc altora mai buni. Chiar şi din interiorul unei coaliţii lărgite, din care să nu lipsească pilonul actualei coaliţii într-o formă sau alta. Şi acum, doar în câteva fraze, am să explic de ce cred că nu trebuie încă să cadă guvernul.

1. Întrucât şi acum cei din UDMR consideră că populaţia de etnie maghiară din România o duce extrem de bine, existând şansa, dacă continuă această situaţie, ca la viitoarele alegeri această formaţiune să nu mai fie votată, cu toate agitaţiile extremist-naţionaliste pe care le practică la diferite intervale de timp. Liderii UDMR par complet rupţi de realitatea socio-economică şi de propriii alegători.

2. Pentru că încă nu-mi dau seama cum va guverna PSD-PNL o ţară, având în vedere că majoritatea parlamentară pe care o au la ora actuală este inexistentă. Sondajele fiind una, numărul de parlamentari fiind complet altul. De asemenea, încă mi-e greu să înţeleg cum vor încăpea două săbii în aceeaşi teacă sau doi lupi tineri în aceeaşi haită. Ca să nu ajung la analiza pe politici economice total diferite în cazul celor două formaţiuni de opoziţie actuală.

3. Pentru că, în cazul în care Guvernul Boc V va rămâne în urma moţiunii, există toate şansele ca în martie-aprilie lipsa totală de popularitate a acestuia să genereze o amplă mişcare socială care să ducă şi la răsturnarea lui Traian Băsescu.

4. Pentru că, în cazul în care Traian Băsescu va decide în mod miraculos să numească, în urma unei eventuale “victorii a moţiunii”, un premier din opoziţie sau un independent, partidul domniei sale se va relansa, fără însă a avea şansa să se şi reformeze. Asta în timp ce partidele de opoziţie ar putea intra într-o cursă rapidă de decredibilizare.

5. Şi, până la urmă, esenţa titlului este simplă. Explicaţia e şi mai simplă. Oricâte guverne s-ar schimba prin moţiune sau prin demisie, România va fi, pentru următorii patru ani, într-o stare politică, economică şi socială similară. Pentru România nu contează astăzi că la Palatul Victoria se află Boc, Udrea, Croitoru, Negoiţă, Stolojan sau alt slugoi prezidenţial. Atâta timp cât la Cotroceni, într-un sistem politic melanj, parlamentaro- semi-prezidenţial în acte, dar tot mai prezidenţial în exercitarea puterii precum cel românesc, se află Traian Băsescu, nu contează nici măcar dacă de mâine premier ar veni Ponta, Antonescu, Tăriceanu, Dragnea, Năstase sau alt lider al opoziţiei. Aşa cum nu ar conta nici măcar dacă la Palatul Victoria s-ar instala de luni Vasile Blaga, cel mai credibil lider politic al actualei puteri, sau chiar Mugur Isărescu.
Moţiunea trebuie să treacă şi Guvernul Boc trebuie să plece doar atunci când forţele opoziţiei sunt pregătite şi au majoritatea necesară pentru a trece, ca mutare imediată căderii guvernului, la suspendarea lui Traian Băsescu. Boc este o cantitate neglijabilă, pur şi simplu nu contează. Răul absolut pentru România este Traian Băsescu.

Opoziţia trebuie să fie pregătită să omoare “generalul”, nu aghiotanţii. Faptul că rămâne Băsescu, cel care, potrivit Constituţiei, are dreptul de a numi din nou pe cine doreşte, inclusiv tot pe Boc, nu va duce la nimic bun pentru România nici măcar pe termen scurt. Dacă mai stă Boc, chiar dacă sună cinic, situaţia va deveni atât de disperată, şi asta sună realist, încât s-ar putea ca în februarie-martie să putem asista şi la răsturnarea definitivă a lui Băsescu. Nu datorită politicienilor, ci datorită cetăţenilor României profunde, care vor pune presiune uriaşă pe politicieni indiferent de zona politică în care se află astăzi.