Demonstraţia incompetenţei a fost făcută
- Scris de Sorin Rosca Stanescu
- 17 Mai 2011, 17:43
- Coltul zilei
- Ascultă știrea

In ce a constat avertismentul? In faptul ca o lege facuta pe picior nu poate fi decat rau facuta. Si, cat se poate de curand, va trebui sa o indreptam. Avertismentul meu s-a transformat, mai repede decat imi imaginam, intr-o rusine nationala. Pentru ca Uniunea Europeana ne-a batut obrazul.
Comisia Europeana a analizat Codul Muncii, pentru care cel mai prost Guvern al Romaniei din trecut, din prezent si din viitor si-a asumat raspunderea. A opta asumare de raspundere. Si ce a constatat Comisia? Ceea ce era la mintea cocosului. Si anume ca acest Cod al Muncii, pentru care Guvernul Boc s-a batut cu caramida in piept, mandrindu-se ca a facut o lege atat de buna incat nu mai este necesara dezbaterea parlamentara a proiectului, trebuie schimbat. Pe ici, pe colo, in doua puncte esentiale. Despre care presa a scris pe larg.
Si nici nu a intrat bine in vigoare acest nou Cod al Muncii. Acest Cod al Muncii revolutionar. Parte esentiala a asa-zisei reforme a statului, de care vorbeste cu obstinatie Presedintele Traian Basescu. Se spune ca nimeni nu este filozof in tara lui. Si pe buna dreptate. Tocmai de aceea, intrucat viteazul Guvern Boc si-a asumat raspunderea si a astupat gura tuturor parlamentarilor, inclusiv cei ai PD-L, care nici macar nu au avut dreptul sa voteze, din Romania nu mai putea rasuna nicio voce suficient de autoritara pentru a indrepta lucrurile. Asa ca lumina, atata cata a venit si ceea ce a venit pana in prezent are drept punct de plecare Uniunea Europeana. Singura autoritate pe care puterea de la Bucuresti o mai respecta. Inca.