ANALIZA CUPEI MONDIALE: Patru pretendente

ANALIZA CUPEI MONDIALE: Patru pretendente
Primele zile ale meciurilor din grupele Campionatului Mondial de Fotbal 2010 nu au adus mari surprize.

 Desigur, mă aşteptam ca Grecia să opună mai mare rezistenţă şi să nu piardă, iar Serbia să se descurce în faţa Ghanei. Argentina, dintre pretendentele la titlul suprem, şi-a impus, cum era de aşteptat, jocul şi a câştigat contra Nigeriei. Franţa a înfruntat echipa totdeauna pretenţioasă şi bătăioasă a Uruguay-ului, pe care nu a reuşit să o învingă. Cauza nu este pierdută pentru francezi, căci, oricum, echipa sud-americană rămâne forţa care luptă şi ea, cu şanse, pentru calificare.

 

Mai complicată este situaţia Angliei, care nu a putut trece, cum şi-a propus, de echipa S.U.A. Din nou Anglia vine la turneul final cu personalităţi fotbalistice impresionante (Terry, Lampard, Gerard etc.), dar fără idee de joc clară, în care aceste personalităţi să aibă roluri precise. Apelul la veteranii lui Manchester United, în aceste condiţii, nu rezolvă nimic. Echipa S.U.A., în schimb, a etalat curaj, clarviziune, joc bine gândit şi a ţinut în şah o Anglie cu probleme în apărare şi în atac.

 

Germania a făcut un foarte bun şi util joc de antrenament în compania Australiei. Aceasta din urmă nu a fost echipa greu de învins, cu atacanţi în stare să pericliteze pe nesimţite apărări masive, de acum patru ani, ci o echipă timorată, ce a recurs repede la durităţi, în locul clarviziunii.

 

Germania i-a etalat pe Oezil şi Cacau, pe lângă consacraţii Podolski şi Klose, încât, cu susţinerea neobosită a lui Schweinsteiger şi Mertesacker, a avut o înaintare de înalt randament, care a pus continuu probleme apărării australiene. Doar ratările datorate luării mai uşor a meciului au menţinut scorul în limite rezonabile. Apărarea germană, cu Lahm şi Badstuber, doi fundaşi de cel mai înalt calibru în lume, la care se adaugă un portar promiţător, face să fie bine pregătită pentru înfruntările grele.

 

Jocul germanilor a etalat tehnică individuală ridicată, mobilitate, varietate a soluţiilor exersate la antrenamente, buna articulare a compartimentelor. Australia s-a cam mulţumit să arunce baloane înalte în careu, pe care apărătorii germani le-au rezolvat repede. Continui să cred că Mario Gomez nu este soluţie, iar Marko Marin este adus la turneu doar pentru a câştiga experienţă.

 

Suntem doar după câteva meciuri din prima rundă, încât concluzii mai de perspectivă sunt greu de tras. Deocamdată, favoritele merg înainte şi continuă să înainteze spre optimi. Din ceea ce au arătat până acum, Argentina şi Germania se detaşează, Franţa trebuind să îşi rezolve problema articulării unui atac pătrunzător, iar Anglia având nevoie de limpeziri.

 

Comenteaza