ANALIZA CUPEI MONDIALE: Spania, a doua finalistã

Spania, în schimb a avut mai mult mingea şi a cãutat, cum ne aşteptam, sã-şi asigure strãpungeri individuale printre exacţii apãrãtori germani. Lahm, Mertesacker, Boateng şi Friedrich au respins o vreme cu calm şi precizie incursiunile lui Villa, Pedro, Ramos, Capdevilla. Prima reprizã a rãmas albã, dupã un joc de cãutare a punctelor slabe ale adversarului, de cãtre fiecare echipã. Oezil şi Klose şi-au dovedit rafinamentul, de partea spaniolã Iniesta, Xavi şi Pedro au fost pistoanele.

Repriza a doua a debutat cu atacuri stãruitoare ale spaniolilor, care au ratat ocazii bune de a înscrie. Odatã cu introducerea lui Jansen şi Kroos, atacul german se animã şi începe sã-şi creeze ocazii de gol. Atacurile au alternat, la o poartã şi la alta, pânã când Spania a înscris, prin Puyol, dintr-o puternicã loviturã de cap. Spania a luat astfel conducerea, pe care a pãstrat-o pânã la capãt.

Germania nu a mai avut prospeţimea şi luciditatea tacticã din partidele cu Anglia şi Argentina. Probabil cã oboseala acestor partide şi-a spus cuvântul. Antrenorii ei nu au gãsit soluţia tacticã pentru a înfrânge o echipã suveranã în jocul de pase, cu un mijloc care a controlat, de la început, terenul. De data aceasta, nou-veniţii în echipa germanã Khedira şi Oezil nu au reprezentat prea mult. Nu se putea înţelege de ce echipa germanã s-a trezit abia dupã primirea golului.

Spania a fost şi este, cum am mai spus, în mai multe rânduri, o echipã “în urcare”: meciurile ei au fost sub aşteptãri în grupã, apoi în optimile şi în sferturile de finalã. Spania a înfrânt echipe fãrã pretenţii maxime. De la un meci la altul însã, chiar dacã toate meciurile le-a încheiat cu victorie, de fapt, la limitã, Spania “a crescut”, încât devenise clar cã Germaniei îi va fi extrem de greu sã o înfrângã. Nici nu a mai putut sã o facã, în împrejurãrile date.