Când se va trezi China...

Când se va trezi China...
Nu demult, un viceprimar de Timişoara anunţa că are de gând să “importe“ gunoieri din China pentru a soluţiona criza de personal cu care se confruntă regia de salubrizare.

O veste importantă, dar nu pentru că deşeurile timişorene vor fi strânse cu zâmbete formale şi plecăciuni a la Shanghai. Chinezi avem de mult în ţară şi chiar ar fi interesant de aflat câţi. Unii mai dispar prin valize, alţii pleacă mai spre Vest, dar alţii şi alţii le iau mereu locul. Şi să nu credeţi că fac doar comerţ. Mallul din Cluj s-a construit cu aportul unor echipe de chinezi. îi vedeam cum vin de la muncă direct în restaurantul de la marginea şantierului, aducând cu ei nu doar praf şi moloz, ci chiar şi sculele.

 

 Un chinez, un flex, alt chinez, o bormaşină, un vinclu, etc. După masă îşi puneau pantaloni de pânză, cămăşi albe şi tenişi, apoi ieşeau câte 2-3 în faţa hotelului, fumau şi fluierau după fete. Sincer, nu mi se pare deloc periculos - deocamdată, cel puţin - acest firicel de imigraţie. Chinezii sunt harnici şi rezistenţi, au pretenţii micuţe ca şi ei, başca infuzia de cultură exotică pe care ne-o servesc. în acest mod, peste vreo câţiva ani am avea un număr semnificativ de metişi româno-chinezi, maghiaro-chinezi şi chiar ţigano-chinezi. Calea e bătătorită de turci în Germania, de maghrebieni în Franţa şi de felurite triburi indiene în Regatul Unit.

 

La Timişoara, chinezii ar lua locul moldovenilor care, decenii întregi, au migrat spre Banat în căutarea unei vieţi cât de cât omeneşti. Situaţia s-a schimbat, iar cine nu crede n-are decât să urce, măcar o staţie, în celebrul accelerat “Foamea”, Iaşi-Timişoara, care din vechiul său specific a păstrat doar mirosul. Oribil!

 

Pasagerii sunt acum simpli călători, care nu tremură de emoţie la gândul unui trai mai bun pe plaiuri bănăţene. Moldova pare a se fi mutat la Milano şi la Castellon, suferind o translaţie către vest care, în virtutea legilor fizicii, a creat o depresiune demografică în România. Cine s-o umple?

 

 Logic, cel ce are surplus de populaţie! Acea ţară incredibilă, în care secolul XXI coexistă cu Evul Mediu, unde străinii bogaţi se mută ca să profite de boom-ul economic, în vreme ce milioane de chinezi săraci pleacă spre cele patru zări. Către România n-au la dispoziţie trenul “Foamea”, dar, adunând gunoaiele Timişoarei, îşi vor face o idee despre el. Personal, îmi amintesc spusele unui corsican micuţ ca un chinez: “Quand la Chine s’éveillera, le monde tremblera”.

 

Comenteaza