Epilog la istoria presei clujene

Lansarea, într-un cadru atât de solemn, a volumului dedicat de Tiberiu Fărcaş istoriei presei clujene postdecembriste a avut un ecou deosebit în opinia publică a municipiului nostru (lansarea volumului “Colosul cu picioare de hârtie” a avut loc în urmă cu două săptămâni – n. red.).

O istorie adevărată, corect comentată şi documentată, chiar dacă autorul, modest, i-a zis “subiectivă”. Este cât se poate de obiectivă şi încadrată în parametrii strict ştiinţifici ai unei astfel de întreprinderi, amprenta coordonatorului tezei lui de doctorat (prof. Mircea Popa) fiind benefică.

Dar în rândurile de faţă mi-am propus să stărui asupra a ceea ce s-a întâmplat, imediat după 1989, cu noi, ziariştii care am lucrat în presă şi înainte de lovitura de stat dată atât de abil de Iliescu şi oamenii lui. Mai întâi că, eliberaţi de cenzură şi de autocenzură şi mai ales de frica de a nu călca greşit, ne-am radicalizat, pur şi simplu. Am răsuflat uşuraţi şi am aruncat “hainele” protecţiei de pe noi. Şi nu ne-am mai mulţumit doar cu hârtia şi pixul şi cu relatările zilnice trimise ziarului la care lucram, ci am ieşit în Agora ca veritabili activişti pentru întemeierea unei societăţi civile. Era calea ce o vedeam atunci spre instaurarea unei veritabile democraţii şi a statului de drept.

Am devenit, peste noapte, nu numai ziarişti, ci şi oratori în piaţă sau din balconul hotelului Continental şi, realmente, ne-am transformat în agitatori între sutele de oameni ieşiţi pe străzi şi ne-am transformat în participanţi activi pe baricadele unei alternative viabile. În acest context de frământări şi agitaţie publică ce-şi pusese amprenta peste oraş, împreună cu regretatul Septimiu Râmboi, fost deţinut politic, am înfiinţat, la Casa Studenţilor, Alianţa Civică. Apoi, în calitate de preşedinte al A.C., am luat parte la întemeierea primului “Forum antitotalitar” din ţară şi după aceea, la cea a Convenţiei Demoratice din care făceau parte Doina Cornea, prof. univ. Mircea Mihăilescu, fraţii Boilă, Adrian Marino, etc., precum şi reprezentanţii partidelor cu orientare de dreapta. Iar noi, ziariştii care ne-am asumat un alt program, adică Alternativa, am început lupta împotriva naţionaliştilor care încercau să escaladeze Universitatea sub sloganuri ca “Universitatea Daciei Superioare” etc.; noi, o mână de gazetari convinşi în ce constă viitorul ţării, sprijinind moral noua conducere, în frunte cu prof. Andrei Marga, care a preluat, împreună cu un larg colectiv de universitari loiali democraţiei universitare, pârghiile fecunde şi ferme spre o dezvoltare care a dus-o la ceea ce este azi; devenind cea mai complexă universitate din ţară; atât din punct de vedere al extinderii şi amplificării numărului de facultăţi (îmi amintesc că s-a plecat de la 7 şi s-a ajuns la 21), cât şi în ceea ce priveşte implementarea, în fapt, a principiului multicultural, azi un unicat în Europa. Fapt confirmat recent şi de Excelenţa Sa, Angela Merkel, care a devenit “Doctor Honoris Causa” al acestei universităţi, onorând Clujul şi UBB prin prezenţa istorică a domneie sale aici.

Sigur, a urmat lupta împotriva exceselor naţionaliştilor grupaţi în fostul PUNR şi în “Vatra românească”(unde şi azi “sudiştii”, aciuaţi la Cluj, mai zăngăne armele, tipărind cărţi care întotdeauna incriminează ceea ce a fost acum 70 de ani, dar ţin să remarc imediat faptul că şi “ceilalţi”, adică unele etnii conlocuitoare, nu scapă prilejul să le ridice mingea la fileu prin pretenţiile lor amendabile chiar de Constituţie...

A venit apoi, ca o pecingine distrugătoare, “Caritasul”, marea înşelăciune a acestor decenii sau, cum susţinea pe atunci Gh. Funar, primar în funcţie, proclamând “Mîntuirea românilor prin ei însuşi”, reclamă zgomotoasă care, din păcate, a prins în mrejele ei şi destui gazetari ce nu s-au dat în lături să-i ţină isonul, încurajând jefuirea oamenilor de resursele finaciare de care mai dispuneau şi “contribuind” la drame umane nebănuite. Şi câte n-ar mai fi de spus! Cert este că şi ziariştii din fosta presă de partid s-au regrupat în jurul relicvei “Scânteia”, aflată sub conducerea celui care s-a dovedit un mare ipocrit, Tinu, venit şi el din Uniunea Sovietică, gata pregătit să înfrunte orice revoltă împotriva sistemului socialist. Împreună, uniţi în idealurile socialiste, au întemeiat asociaţia ziariştilor profesionişti, care susţineau, pe toate vocile, necomuniştii să urce la putere. Iată câteva repere la ceea ce a fost şi azi a devenit istorie, pe care generaţia tânără de ziarişti merită s-o cunoască.