Omagiu unui luptător anticomunist

Am aflat cu adâncă tristeţe că a trecut în veşnicie, la Iaşi, Teodor Şuşman, în vârstă de 85 de ani. A fost unul dintre copiii celebrului de acum Şuşman de la Răchiţele, luptător cunoscut pentru lupta sa şi a întregii familii, împotriva comunismului, în anii imediaţi după noul regim se instala la putere sub scutul baionetelor sovietice.

Şuşmanii au fost nu numai omagiaţi pentru curajul şi lupta lor, dar şi blamaţi de uneltele viitorului regim. Lucreţia Jurj, fosta noră a lui Şuşman bătrânul, luptătoare şi ea în munţi, alături de soţul ei, ne-a povestit, când mai trăia, la ce schingiuiri i-a supus Securitatea, ea fiind condamnată iniţial la moarte, după care i s-a comutat pedeapsa la închisoare pe viaţă. Dar Dumnezeu a ajutat-o şi a văzut şi ziua eliberării ei, şi apoi a prins şi anii de după 1989, bucurându-se de primele zile ale unei libertăţi depline.

Ei bine, Teodor Şuşman, după ani de închisoare făcuţi, a primit domiciliul la Iaşi, unde, cu timpul, s-a integrat în muncă, lucrând la o staţiune agricolă. Un text al Institutului de Istorie Orală Cluj ne-a informat că el a făcut o tentativă de a reveni în vizită în satul natal, ars de dorul lui şi de amintirile familie lui, dar, culmea, sătenii l-au alungat în cel mai clasic stil comunist al luptei de clasă. Membrii familiei chiaburului Şuşman nu mai au ce căuta aici, considerau sătenii din Răchiţele, făcându-te să te îndoieşti de credinţa lor şi de faptul că sunt creştini adevăraţi.

Or, ne spune Institutul de Istorie Orală din Cluj, care a studiat în amănunt lupta anticomunistă a familiei Şuşman şi faptele petrecute şi la Răchiţele, unde, este adevărat, Securitatea, ca să-i poată prinde pe luptătorii din munţii, a terorizat întreaga populaţie. S-a vădit, în timpul cercetării, că familia Şuşman a fost una dintre cele mai chivernisite din zonă; că avea magazin, acareturi, etc., dar în acelaşi timp Şuşman bătrânul se ocupa, în perioada interbelică, să asigure satul cu cereale, aduse de el din zonele de câmpie sau cu alte mărfuri vândute din magazinul lui, frecvent pe datorie. Tot el a fost omul care a cutezat să meargă în audienţă la Rege şi să ceară ca pădurile răchiţenilor să fie restituite. Ceea ce s-a şi întâmplat, pe atunci adevărată mană cerească pentru sătenii din Răchiţele.
Cu toat acestea, Securitatea a reuşit să învrăjbească oamenii din sat. Aceasta, pe lângă faptul că bătea crunt, zi de zi, bărbaţi, femei, desori şi copii, să afle unde sunt “bandiţii”. Şi cine-i aprovizionează cu hrană şi obiecte de îmbrăcăminte.

Auzind Şuşman de această dezlănţuire diavolească împotriva consătenilor săi, s-a hotărât să pună capăt terorii prin sacrificiul său suprem. Astfel, a venit în sat, s-a adăpostit în şură şi a trimis un copil cu un bilet la miliţie, informând unde se află. Securiştii au năvălit ca la un atac împotriva unei mari formaţii, inamice şi au găsit... un Om, care se împuşcase.
Revenind la trecerea în eternitate a ultimului fiu al lui Şuşman din Răchiţele, Teodor Şuşman din Iaşi, cred că modul inuman în care i-au refuzat foştii lui consăteni vizita satului şi a casei unde s-a născut a avut ca temei şi o întâmplare din aceşti ani cruzi de instalare a comunismului cu pistolul în piept. Anume, faptul că tatăl poetului Teofil Răchiţeanu, pădurar angajat, a fost trimis de Securitate în munţi să afle unde se ascund luptătorii anticomunişti. N-a mai venit niciodată acasă.

Astfel că supoziţia familiei şi a sătenilor a fost că a căzut omorât de aceştia, probabil suspectat de a fi turnător. Dar, în realitate, nimeni nu ştia exact ce s-a întâmplat de fapt. Am aflat însă de la un prieten bun al poetului că într-o zi la Securitatea din Sălaj l-ar fi invitat pe poet la un proces politic din care, probabil, a aflat adevărtul depre tatăl său. Dacă nu cumva Securitatea a regizat totul ca să mai sperie populaţia din Răchiţele. Aceasta este doar o supoziţie deoarece în anii comunismului l-am condus cu maşina pe universitarul Mircea Borcilă la Răchiţele, unde l-am cunoscut pe Teofil Răchiţeanu, însă nu s-a discutat acest subiect, probabil, tabu în familie, mai ales, pentru urechile străinilor.

Oricum, prin sacrificiul de sânge pe care l-au dat familia Şuşman, familia Capotă, familia Dejeu şi altele din satele Apusenilor, s-ar impune ca autorităţile şi filiala foştilor deţinuţi politici să ridice, într-o zonă vizibilă, de intrare de pe şoseaua Cluj - Oradea în Carpaţii de Apus, un monument memorial de dimensiunile unui panteon. Toţi aceşti eroi care şi-au pierdut viaţa în lupta anticomunistă o merită cu prisosinţă. Aşa cum merită şi T. Şuşman de la Iaşi ultimul nostru omagiu solemn. Dumnezeu să-l odihnească în pace!