COVID-19/ Un județ vecin cu Clujul începe testarea în masă

COVID-19/ Un județ vecin cu Clujul începe testarea în masă

Este primul județ din țară care demarează testarea în masă, cu până la 4.000 de teste zilnic, utilizând metoda ”pooling”.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba, prima din țară care va implementa metoda ”pooling” ca metodă de diagnostic, își propune ca de săptămâna viitoare să înceapă testarea la scară largă a populației, pentru început în municipiul Alba Iulia.

Metoda ”pooling”, cea care va fi utilizată pentru realizarea testării în masă, este bazată pe protocoale internaționale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), precum și pe cele de cercetare științifică derulate de echipa de cercetători a Universității Ben-Gurion din Israel.

Această metodă presupune amestecul de 8, 16 sau 32 probe recoltate de la tot atâția subiecți, astfel că se poate ajunge la testarea chiar și a 4.000 de persoane pe zi. Testarea de tip ”pooling” pusă la punct de DSP Alba va fi realizată exclusiv pe bază de sponsorizări ce provin de la primării sau firme private. Bugetul alocat de Ministerul Sănătății va fi folosit doar pentru testare conform algoritmului național.

Algoritmul de testare va fi stabilit de specialiștii epidemiologi ai DSP Alba. Conform Ziarul Unirea, într-o primă fază testarea se va adresa angajaților din instituțiile publice din municipiu care, prin natura meseriei, sunt mai expuși riscului, după care testarea ar urma să fie extinsă și la populație.

Comenteaza