Video Foto P Cresc blocurile verzi ale Clujului

Cele mai noi proiecte Studium Green, primul dezvoltator imobiliar din România de clădiri “verzi”, sunt în plin șantier, iar clujenii se vor putea bucura de noi locuințe moderne și prietenoase cu mediul până la final de an/2021. Vorbim despre Wings, cel mai spectaculos proiect rezidențial din Transilvania și Seasons (Anotimpuri), o premieră urbanistică în regiune, o adevărată pădure verticală urbană.

Wings se înalță spre cer

Cu un design arhitectural modern, sofisticat și elegant ansamblul rezidențial Wings, va deveni până la finalul acestui an/început de 2021 un reper în Cluj-Napoca. Șantierul ansamblului, în care dezvoltatorul Studium Green investește 18 milioane de euro, a ajuns  la o înălțime de 13 etaje în ceea ce privește corpul A de clădire și la etajul 5 în cazul corpului B, lucrările fiind în grafic.

Fiecare dintre cele două corpuri de clădire ale ansamblului, situat în cartierul Zorilor (strada Frunzișului), va cuprinde câte 114 apartamente, suprafeţele locuinţelor variind între 43 şi 155 mp. Înconjurate de zone verzi, panorama de la “aripilor”va fi una cu totul specială: pe de-o parte spre Mănăştur, până departe în orizont, iar pe de altă parte spre pădure. Viitotii proprietari vor avea acces rapid către toate facilitățile necesare cotidianului: transport public, centre comerciale, centre medicale sau untiăți de învățământ.

Cresc blocurile verzi ale Clujului

Seasons (Anotimpuri) înflorește odată cu primăvara

Șantierul turnului bioclimatic de 14 etaje, de pe strada Frunzișului nr.91 (Zorilor – Mănăștur), inspirat de o construcție ingenioasă ridicată în Italia în jurul anilor 1300, a pornit la drum și va fi finalizat în cursul anului 2021. Imobilul va beneficia nu doar de o panoramă inedită asupra orașului, ci și de 2.500 mp de balcoane verzi și 700 mp de terase înierbate și dotate cu arbori ornamentali, “Pădurea de acasă”,  ce-și vor schimba veșmintele cu fiecare anotimp, dar care vor rămâne întotdeauna oaza de liniște și oxigen din intimitatea propriei case, în mijlocul agitației cotidiene.

 

Seasons (Anotimpuri) va cuprinde peste 150 de apartamente, compartimentate ingenios, performante energetic, cu suprafețe utile între 39 si 113 mp și terase de până la 57 mp, spații de parcare auto și biciclete de 3.000 de mp, teren de joacă pentru copii, etc.

Cresc blocurile verzi ale Clujului

“Treci pe verde!”

Cu o experiență de 16 ani în domeniul construcțiilor, timp în care a finalizat peste 1.700 de apartamente în complexe rezidenţiale, peste 7.500 mp spaţii comerciale şi de birouri şi 9.300 mp de acoperişuri și terase vezi, compania Studium Green este nu doar pioniera proiectelor imobiliare “verzi” din România, ci și un fidel avocat al imobilelor prietenoase cu mediul înconjurătr. Chiar motto-ul companiei este “Treci pe verde!”, adoptat de către omul de afaceri Dorin Bob dintr-un simplu crez: “trecerea la verde nu este o revoluţie, ci o evoluţie”!

Așadar, și cele două noi ansambluri imobiliare – Wings și Antompuri (Seasons) - sunt precertificate GREEN HOMES - cel mai robust sistem de certificare aplicabil clădirilor rezidențiale, recunoscut internațional. Clădirile vor oferi un sistem de iluminat architectural și ambiental inteligent (LED); sistem de colectare a separată a deșeurilor; prize pentru mașini electrice, finisaje fără compuși organici volatili toxici și un ghid de finisare cu materiale ecologice pentru proprietari.

 

Comenteaza