Cristi Balaj, prima reacție în legătură cu interesul Rapidului. Ce spune fostul președinte de la CFR Cluj

Cristi Balaj, prima reacție în legătură cu interesul Rapidului. Ce spune fostul președinte de la CFR Cluj
| Foto: facebook.com/cfr1907

După apariția informațiilor conform cărora ar fi ajuns la un acord cu trupa din capitală, fostul arbitru internațional a oferit o scurtă explicație.

Liber de contract după despățirea de CFR Cluj, Cristi Balaj ar putea să colaboreze din nou cu Marius Bilașco, prezent recent în Giulești. Despre fostul președinte din Gruia s-a scris că ar putea să ocupe aceeași funcție la Rapid, însă Balaj neagă informațiile.

"Nu s-a pus problema, n-am discutat cu nimeni de la Rapid și n-am discutat cu nimeni acest subiect. Am și eu partea mea de vină, recunosc că am mers la câteva meciuri în Giulești, dar m-am dus pentru că îmi place atmosfera, mă înțeleg bine cu Corsicanu’ de pe vremea când eram la CFR Cluj.

Avem o relație de respect. Fiind în București, îmi place fotbalul, stau și aproape oarecum de stadion, m-am bucurat de fiecare dată când am fost. De multe ori, am fost să văd meciurile de care discutam de multe ori a doua zi, de care vorbeam cu voi în emisiune.

Atâta tot, de aici probabil au apărut suspiciuni. Acolo sunt oameni care își fac treaba foarte bine și mi se pare nepotrivit", a declarat fostul președinte din Gruia, conform Fanatik.

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .