Astăzi s-a născut cel făr’ de-nceput cum au prezis prorocii

Scrisoarea pastorală a PS Florentin CRIHĂLMEANU, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, la mărita Sărbătoare a Naşterii după trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.

 Florentin, prin harul, mila şi îndelungă-răbdarea Atotputernicului Dumnezeu, Eparh de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate, iubiţilor creştini greco-catolici şi tuturor credincioşilor creştini, iubitori şi cinstitori de Dumnezeu,

 

«Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Cel care întru Hristos ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea spirituală; precum întru El ne-a şi ales, mai înainte de întemeierea lumii să fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui...» (Ef 1,3-4).

 

Iubiţi credincioşi,

 

Timpul sfânt al Sărbătorii Naşterii Domnului este perioada anului liturgic în care suntem invitaţi să ne reamintim că venirea noastră pe lume este o alegere pe care Tatăl Creator a făcut-o din veşnicie, cu un scop precis: ca noi să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea Lui. El doreşte ca fiecare dintre noi să ajungă în iubirea Sa şi să devenim fii ai Săi, prin Fiul Său Isus Hristos. Iată ce minunat proiect de viaţă are Dumnezeu pentru noi!

Ne întrebăm, însă, ce trebuie să facem pentru a putea împlini acest proiect divin?

 

Prorocul Isaia îndemna pe cei din vremea lui: «Aduceţi-vă aminte de vremurile străvechi, de la obârşia lor, că Eu sunt Dumnezeu şi nu este altul! (...) De la început, Eu vestesc sfârşitul şi mai dinainte ceea ce are să se întâmple. Si zic: Planul Meu va dăinui şi toată voia Mea o voi face!» (cf. Is 46, 9.10).

 

Să ne amintim că Sfintele sărbători ale credinţei noastre creştine sunt adevărate «porţi de intrare» în marile Taine ale vieţii Domnului nostru Isus Hristos şi, prin aceasta, ocazii concrete de a pătrunde cu smerenie în dinamica Planului divin de mântuire, căci «în opera întrupării şi a Răscumpărării strălucesc sublimul şi măreţia căilor divine» (Fer. Colomba Marmion).

în pregătirea noastră spirituală din acest an, vom încerca să urmărim pedagogia cu care Tatăl Creator a pregătit neamul omenesc pentru venirea Fiului său în lume. Ne vom reaminti mai întâi prima vestire a mântuirii ce a răsunat în rai, apoi vom urma firul făgăduinţelor şi revelaţiilor făcute patriarhilor, regilor şi prorocilor Vechiului Legământ, pentru a ajunge la bunele vestiri îngereşti şi cântările de laudă profetice, premergătoare venirii pe lume a Pruncului Mântuitor.

 

1. Primul Vestitor al Naşterii Domnului

 

«Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul» (cf. Gen 3,15).

 

îndată după căderea omului în păcat, acolo, încă în rai, Dumnezeu-Tatăl dezvăluie minunatul Său plan de răscumpărare a neamului omenesc. Răsună acum întâia vestire a venirii unui Eliberator, prima revelare a misterului întrupării.

 

Să privim şi noi cu ochii sufletului pe Adam şi Eva, încă în Grădina paradisului pământesc, îngenunchiaţi, înfricoşaţi şi ruşinaţi, cu capetele plecate în faţa Creatorului, (acum Judecător), care le cere socoteală asupra păcatului comis. Nici unul dintre ei nu are curajul răspunderii, fiecare arată spre un alt vinovat. Răspunzând întrebării ispititoare a şarpelui (devenit instrument al răului), Eva s-a învoit să pună în discuţie porunca divină, despre fructul oprit. Acceptând apoi minciuna şi acordându-i încredere, prima femeie ajunge să pună la îndoială Cuvântul divin. Discuţia familiară cu răul duce treptat spre înşelarea raţiunii iar apoi, prin poarta simţurilor, ajunge să pună în mişcare voinţa şi acţiunea ce conduc, în final, la păcatul mortal. Unica poruncă lăsată de Dumnezeu primilor oameni, (cf. Gen 2,16-17), unicul post cerut, este încălcat din cauza încrederii acordate cuvântului ispititorului. Astfel, primind cuvântul celui rău, omul devine instrument al răului.

 

Dumnezeu începe prin a pedepsi mai întâi şarpele, prin care răul a acţionat în rai. Dacă pe Adam şi Eva îi întreabă asupra motivaţiei actului lor, cu ispititorul nu stă de vorbă, ci dă o sentinţă imediată şi apoi adaugă o prevestire. Este primul «colind» ce conferă speranţă şi încredere în victoria finală a binelui asupra răului. înainte de a pronunţa sentinţa de alungare din paradis, Dumnezeu, Tatăl milostiv, face prima promisiune a răscumpărării. Adam şi Eva devin muritori, dar nu vor muri imediat (cf. Gen 2,17), nu vor fi blestemaţi şi alungaţi definitiv din faţa Lui, ci vor avea un Salvator, Eliberator, Mântuitor, care va sfărâma puterea celui rău în lume. Si pentru că păcatul a intrat în lume printr-o fecioară, al cărei nume era Eva, adică «viaţă», printr-o fecioară va veni şi răscumpărarea din păcat, prin Neprihănita Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, Izvorul vieţii.

 

începe cea de-a doua luptă spirituală între forţa binelui şi a răului, împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia demonului, dar acum câmpul de luptă este aici, pe pământ, chiar neamul omenesc. Sămânţa femeii sunt cei care doresc să rămână fideli lui Dumnezeu şi poruncilor Lui. Sămânţa «şarpelui» sunt toţi aceia care devin instrumente ale răului în lume. Sămânţa răului va ataca mereu picioarele, călcâiele celor ce vor să meargă pe calea dreptăţii, pentru a-i împiedica, dar pe de-altă parte, seminţia femeii se va apăra călcând în picioare, zdrobind răul.

Este o luptă spirituală ce se va da la nivel interior, în fiecare suflet uman: o luptă între virtute şi patimă, între răul care vrea să pună stăpânire pe suflet prin păcat şi forţa harului ce se opune, se fereşte şi îl alungă. O luptă pe care omul o duce cu speranţă şi cu încrederea că atâta vreme cât este în comuniune cu Dumnezeu, este învingător prin sămânţa, descendenţa femeii, care a zdrobit capul descendenţilor răului.

 

Zorile îndurărilor divine faţă de pământul care a păcătuit se-arată imediat după cădere. Este prima rază a luminii răscumpărării ce, treptat crescând, va prevesti «Răsăritul cel de sus» (cf. Lc 1,78), al Soarelui dreptăţii, este cea dintâi «descoperire a tainei celei ascunse din timpuri veşnice» (cf. Rom 16,25).

 

Sf. Vasile cel Mare în Anafora liturgică rezumă foarte frumos: «Tu ai zidit pe om, ţărână luând din pământ şi cu chipul Tău, Dumnezeule, l-ai onorat şi în raiul desfătării l-ai aşezat (...) dar neascultându-te pe Tine (...) şi amăgirii şarpelui plecându-se, prin ale sale păcate muritor făcându-se, l-ai alungat, Dumnezeule, cu judecata Ta cea dreaptă din rai în lumea aceasta (...) rânduindu-i mântuirea cea din naşterea de-a doua, cea întru însuşi Hristosul Tău»

 

Si totuşi, chiar dacă prima vestire răsună în rai îndată după primul păcat, Mântuitorul va veni doar după îndelungi secole de aşteptare. De ce această lungă perioadă de aşteptare?

 

Deoarece era nevoie de un timp de purificare pentru oamenii care păcătuiseră din mândrie, lepădându-se de Cuvântul lui Dumnezeu şi acceptând ispita celui rău. Trebuia să experimenteze tristeţea separării de Dumnezeu, să se convingă de propriile slăbiciuni şi neputinţa de a scăpa de sub stăpânirea răului, a păcatului şi a morţii. Astfel, neamul omenesc va recunoaşte nevoia venirii unui Eliberator, a unui Mântuitor şi va dori cu ardoare venirea Lui (cf. S. Toma de Aquino).

 

începând de la această promisiune, în timp, întreaga spiritualitate a poporului ales se va concentra asupra Celui care trebuie să vină, Eliberatorul din puterea răului, descendenţa femeii. Pe măsură ce secolele se scurg, în vremea patriarhilor, Dumnezeu conturează mai clar promisiunea Sa. Lui Avram îi promite că va fi tatăl unei mulţimi de popoare (Gen 17,5), cu care Dumnezeu va încheia un legământ veşnic, iar apoi, după ce din ascultare era gata să-şi sacrifice chiar şi unicul fiu Isaac, îngerul Domnului îi vesteşte: «... te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul mării (...) şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului» (Gen 22,17-18). Promisiunea a fost reînnoită lui Iacob (Gen 28,14), iar înainte de a muri, el însuşi va proroci fiului său Iuda: «Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, căruia se vor supune popoarele» (Gen 49,10).

Iubiţi credincioşi,

Biserica fiind călăuzită de Spiritul Sfânt, ne oferă în fiecare an posibilitatea de a contempla misterele divinului ei Mire. Orice mister al vieţii lui Hristos, celebrat cu solemnitatea cuvenită, nu reprezintă doar o realitate istorică a cărei pomenire o sărbătorim, ci dobândeşte un har particular, împărtăşeşte o putere spirituală care ne ajută să aprofundăm viaţa Sa şi atât cât ne este dat să ne apropiem de misterul Acestui Dumnezeu făcut om pentru mântuirea noastră. De aceea, Biserica, sărbătorind Naşterea Domnului, doreşte mai întâi să ne pregătească, prin săptămânile postului, pentru primirea harului venirii lui Hristos la noi şi în noi.

 

Este o purcedere cu totul tainică, interioară, care se produce prin credinţă, în rugăciune (meditaţie şi contemplaţie), şi aduce bogate roade spirituale. Desigur, Hristos este prezent prin harul sfinţitor pe care l-am primit prin Botez, suntem, cu adevărat, temple ale Spiritului Sfânt, care este în noi (cf. 1Cor 6,19), dar Biserica vrea să ne reînnoiască acest har, pentru a trăi o viaţă nouă, eliberată de păcat, de egoismul propriu şi de ataşamentele materiale. Vrea să ne ajute să înţelegem că Mântuitorul, în schimbul firii omeneşti pe care o primeşte de la noi, vrea să ne facă părtaşi de divinitatea Sa, mai mult, mai profund, mai desăvârşit în fiecare an, conferindu-ne harul unei renaşteri divine în sufletele noastre.

 

Acesta este harul pe care Cuvântul divin întrupat l-a dobândit pentru noi, prin naşterea Sa, sub forma smerită a pruncului în peştera din Betleem. însă harurile se primesc doar pe măsura dispoziţiilor interioare ale fiecărui suflet. Iată de ce avem nevoie de o atitudine sufletească interioară corespunzătoare.

 

în timp ce aşază în faţa ochilor noştri prorociile Scripturilor, invitându-ne să le recitim, Biserica ne îndeamnă să trezim în sufletele noastre aspiraţiile şi suspinele drepţilor din timpul Vechiului Legământ. Ea vrea să fim pregătiţi pentru venirea lui Hristos astăzi în sufletele noastre, să putem rosti împreună cu psalmistul: «Sufletul nostru aşteaptă pe Domnul, El este ajutorul şi apărătorul nostru şi în El se va veseli inima noastră, pentru că în numele cel sfânt al Lui am nădăjduit» (cf. Ps 32,19-20). Hristos se dăruieşte pe măsura dorinţei noastre de a-l primi, deci dacă dorim ca mărita sărbătoare a Naşterii Domnului din anul 2009 să aducă preamărire Psf. Treimi, să devină izvor de haruri şi binecuvântări pentru Biserică şi pentru fiecare dintre noi, să facem efortul de a ne curăţa sufletele de orice întinare a păcatului, să păstrăm în ele o smerenie plină de încredere şi să ne deschidem larg poarta sufletelor pentru ca să intre împăratul măririi (cf. Ps 23,7).

 

«Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui (...) şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu» (cf. Lc 3,4.6; Is 40,3), ne spune şi nouă astăzi Ioan Botezătorul. Iată Biserica, Mama noastră, ne oferă mijloacele necesare pentru această pregătire spirituală şi ne ajută să ne transpunem în timpurile Vechiului Testament pentru a trezi în sufletele noastre sentimentele dreptcredincioşilor de atunci, care suspinau, aşteptând cu nerăbdare venirea lui Mesia. Să ne lăsăm deci călăuziţi de buna noastră Mamă, pentru a avea dispoziţiile sufleteşti corespunzătoare marii sărbători pentru care ne pregătim şi a putea dobândi în sufletele noastre roadele de har, de întărire şi de viaţă pe care le dorim.

 

Să privim exemplul aceleia care, fără îndoială, a fost cea mai pregătită sufleteşte şi deplin capabilă să primească darurile divine cu care Domnul dorea să o copleşească. Puritatea sufletului feciorelnic al Psf. Fecioare Maria, care o făcea să fie «mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii» (imnul Heruvimilor). Trupul ei neprihănit care, pentru un timp, a devenit tabernacol viu, cădelniţă de aur, încăpere a Treimii Celei necuprinse, Cea mai cuprinzătoare decât cerurile (imnografia bizantină) trebuia să amintească Fiului lui Dumnezeu ceva din strălucirea negrăită a Luminii eterne.

 

Cât de puternică trebuie să fi fost emoţia Mariei atunci când a înţeles că tot ceea ce cunoştea din sfintele Scripturi, ceea ce aştepta cu speranţă şi încredere, urma să se împlinească prin ea şi în ea” Spre ea se îndreptaseră aspiraţiile, speranţele şi rugăciunile întregii omeniri în aşteptarea Mântuitorului. Această umilă Fecioară, prin credinţa şi puritatea ei, a devenit colaboratoare la Planul divin de mântuire. Biserica o numeşte cu veneraţie regina patriarhilor şi regina prorocilor, pentru că provine din neamul lor, iar naşterea Pruncului Mântuitor din sânul ei imaculat reprezintă un moment de împlinire şi de reînnoite speranţe. împlinirea promisiunilor şi prorociilor Scripturilor referitoare la Naşterea Domnului oferă noi speranţe de împlinire a Planului divin de mântuire a neamului omenesc.

 

Iubiţi credincioşi,

 

Să ne reamintim că suntem în anul dedicat Sfintei preoţii şi tuturor acelora care au răspuns chemării sfinte, au acceptat «jugul blând» şi «povara uşoară» a slujirii lui Hristos. Prin hirotonirea preoţească, ei au devenit învăţători, sfinţitori şi conducători spre mântuire ai celor încredinţaţi lor în sfânta păstorire. Un gând de rugăciune şi recunoştinţă pentru toţi aceşti vestitori ai Cuvântului divin, adevăraţi proroci ai timpurilor moderne, care înfruntând dificultăţile timpului actual, prin exemplul vieţii şi cuvântul lor, ne arată căile mântuitoare. îi mulţumim Domnului pentru acest mare har al Sfintei Preoţii prin cuvintele prorocului Isaia: «Bucura-se-va sufletul meu întru Domnul că m-a îmbrăcat în veşmântul mântuirii şi cu haina veseliei m-a acoperit; ca unui mire mi-a pus cunună şi ca pe o mireasă m-a împodobit cu podoabă» (Rugăciunea preotului la îmbrăcarea stiharului – cf. Is 61,10).

 

Ne amintim că suntem şi în anul dedicat celui întru sfinţi Părintelui nostru Vasile cel Mare, arhiepiscopul din Cesareea Capadociei, personalitate proeminentă a Bisericii orientale din sec. IV, reformator al monahismului, vrednic păstor, scriitor bisericesc şi apărător al dreptei credinţe, adevărat model de sfinţenie pentru orice slujitor al lui Hristos.

 

Să-i cerem Preasfintei Fecioare Maria şi sfântului Iosif, patronul Eparhiei noastre, să ne mijlocească şi nouă, tuturor, harurile de care avem nevoie pentru a ne deschide sufletele cu bucurie şi a primi cu iubire, credinţă şi speranţă pe Cel care «pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire», acceptă să se nască din nou în sufletele noastre şi spiritual să ne reînnoiască.

 

Acum, putem înălţa glasul nostru şi, împreună cu colindătorii bine vestitori ai Naşterii Domnului, să cântăm: «Păstorilor din câmpie / le vesteşte-o bucurie / c-astăzi s-a născut Cel făr’de-nceput cum au scris prorocii (...) E Isus Păstorul mare / turmă ca El nimeni n-are / noi îl lăudăm / Lui ne închinăm cu credinţă tare».

 

Domnului Celui ce ne-a întărit după Cuvântul bunei vestiri, «potrivit cu descoperirea tainei celei ascunse din timpuri veşnice, iar acum arătată prin Scripturile prorocilor, (...) Unuia înţeleptului Dumnezeu, prin Isus Hristos, să-i fie cinstea şi mărirea în vecii vecilor. Amin!» (cf. Rom 16,25.27).

Vă doresc sărbători sfinte, de Dumnezeu binecuvântate de cereşti daruri, încununate cu bucurie şi spor în toate!

 

 †  Florentin,

 Episcop de Cluj-Gherla

 

Dată în Cluj-Napoca, din reşedinţa episcopală, la Marea Sărbătoare a Naşterii după trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, în Anul Domnului 2009, al 309-lea de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, al 157-lea de la întemeierea Eparhiei de Gherla, al 80-lea de la schimbarea sediului episcopal la Cluj, al cincilea de la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie Majoră a Bisericii noastre, în al cincilea an de pontificat al Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea, al cincilea an al Pf. Părinte Arhiepiscop Lucian în tronul Arhiepiscopiei Majore de Făgăraş şi Alba-Iulia la Blaj, al 13-lea an al episcopatului nostru şi al 8-lea în tronul arhieresc al Eparhiei de Cluj-Gherla.

 

«Praznic luminos

 

Praznic luminos/ Strălucind frumos,/ Astăzi ne-a sosit/ Si ne-a-nveselit,/ Căci Mântuitorul/ Si Izbăvitorul/ Cu trup s-a născut. - bis

 

Raiul cel închis/ Astăzi s-a deschis,/ Sarpelui cumplit/ Capul i-a zdrobit/ Si strămoşii iară/ Prin Sfânta Fecioară/ Iar s-au înnoit. - bis

 

îngerii cântau,/ Păstori fluierau,/ Magii se-nchinau/ Toţi se bucurau,/ Dar Irod era/ Că se tulbura/ De naşterea Sa. - bis

 

El îl căuta/ Voind morţii-al da,/ Dar Pruncul Isus/ Din ţară s-a dus/ Fie lăudat/ Binecuvântat/ în veacuri, Amin. – bis »

 

Puteţi descărca versiunea integrală a Scrisorii Pastorale pe www.ziuadecj.ro