Decoraţiuni de Crăciun cu o întorsătură creştină
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 19:12
- Cultură
- Ascultă știrea
Este adevărat că unele dintre decoraţiunile creştine pentru Crăciun au origini păgâne. Dar, odată cu evanghelizarea popoarelor păgâne de către misionari, acestea au fost “botezate”, obţinând astfel o nouă semnificaţie creştină. Să luăm, aşadar, în considerare cele cinci decoraţiuni, aşa-numite comune, menţionate anterior.
Primele patru plante sunt verzi întreg anul: vâscul, ilexul, iedera şi dafinul. încă din cele mai vechi timpuri, fie în cultul păgân, fie în cel creştin, verdele a simbolizat eternitatea şi viaţa fără de sfârşit. Pentru creştini, în particular, verdele are ca simbolism de bază divinitatea şi eternitatea Domnului nostru, precum şi dorinţa Lui de a împărtăşi cu noi viaţa Sa, cea fără de sfârşit, în împărăţia cerului.
Druizii – preoţii păgâni celţi din vechime – au considerat vâscul o plantă magică vindecătoare, numind-o chiar “vindecă tot”. Creştinii au “adoptat” această plantă, astăzi fiind considerată un simbol al lui Hristos, vindecătorul divin al tuturor neamurilor.
Unele surse spun că romanii păgâni, în timpul celebrărilor de Anul Nou, trimiteau crenguţe de ilex ca simbol al urărilor de bine. Primii creştini au văzut cu uşurinţă în el un simbol mai profund: vârful ascuţit al frunzelor simboliza coroana de spini sau chiar cuiele crucificării, în timp ce fructele roşii simbolizau sângele care a curs din rănile Mântuitorului.
Ca decoraţiune de Crăciun, ilexul ne reaminteşte că Isus s-a născut spre a suferi şi a muri pentru păcatele noastre, păcate ce au fost şterse prin sângele Său sfânt. Din acest motiv, în Norvegia şi Suedia ilexul este numit “Spinul lui Hristos”.
Colinda “The holly and the ivy” (Ilexul şi Iedera) exemplifică alte două simboluri: primul se referă la floarea care, atunci când înfloreşte, este albă ca şi cea de crin, simbolizând puritatea Preasfintei Fecioare Maria, din care s-a născut Isus, iar al doilea priveşte scoarţa copacului, “amară ca fierea”, ceea ce ne duce cu gândul la “băutura” oferită Domnului pe cruce.
Bachus, zeul roman al vinului, purta iederă în coroana sa.
Din acest motiv, primii creştini nu au folosit iedera pentru decorarea interioară a bisericii, însă au folosit-o în exterior ca decoraţiune pentru Crăciun. Iedera creşte agăţându-se de un zid sau un grilaj. Lujerii săi sunt fragili şi se pot rupe uşor. Pe creştini, această imagine îi duce cu gândul la fragilitatea noastră, din cauza păcatului strămoşesc, dar şi la faptul că nu ne putem mântui singuri. Hristos a venit să ne mântuiască. Trebuie să ne agăţăm cu credinţă de Domnul nostru, bazându-ne pe puterea Lui de a ne sfinţi şi a ne mântui.
în fine, împăraţii romani foloseau frunzele de laur sau dafin, din care se făceau cununi ce erau purtate pe cap ca semn al victoriei. Astfel de coroane de dafin erau acordate şi liderilor militari învingători în luptă, dar şi atleţilor ce câştigau competiţiile. De Crăciun, dafinul ne reaminteşte de victoria lui Hristos asupra păcatului şi a morţii, dar şi de chemarea noastră la sfinţenie. Toţi sperăm să primim cununa victoriei asupra păcatului şi să ajungem cu Domnul nostru în ceruri.
Steaua Crăciunului (Crăciuniţa), o plantă originară din America Centrală, este foarte populară. Frunzele de culoare roşu aprins simbolizează iubirea arzătoare, divină a Răscumpărătorului nostru. Forma mănunchiului de frunze şi contrastul dintre roşu şi verde ne amintesc de steaua din Bethleem, care strălucea intens în noaptea în care s-a născut Mântuitorul nostru şi care i-a îndrumat pe magi spre a ajunge la El.
Aceste decoraţiuni, deşi îşi au origini în timpuri păgâne, prezintă o semnificaţie mult mai profundă pentru Naşterea Domnului. Când ne vom decora şi în acest an casele, să privim la ele ca la un îndreptar în a înţelege adevărata semnificaţie a Crăciunului.
(Pr. William P. Saunders; trad.: Diana-Brigitte Schin – Lumea Catholica, noiembrie 2009)
