Stela Popescu şi Viorica Petrovici, printre laureaţii premiilor Forumului Muzical Român

Cea de-a XIV-a ediţie a Premiilor Forumului Muzical Român va avea loc pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii, de la ora 17.00, în sala Operei Comice pentru Copii din Bucureşti.
Ediţia din acest an a evenimentului este una aniversară, sărbătorind 15 ani de la fondarea şi 10 ani de la instituţionalizarea Operei Comice pentru Copii.
Printre laureaţii ediţiei din acest an se numără actriţa Stela Popescu, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, preşedintele Uniunii Criticilor Muzicali, Grigore Constantinescu, soprana Silvia Voinea, tenorul Florin Diaconescu, muzicologul Daniela Caraman-Fotea şi scenografa Viorica Petrovici, care, alături de alte personalităţi ale vieţii artistice, vor oferi pentru prima oară şi în nume propriu premii speciale.
Decernarea premiilor va fi urmată de musicalul "Soacra cu trei nurori", cu Stela Popescu în rolul principal.
Gala premiilor Forumului Muzical Român este o manifestare în cadrul căreia au fost laureate, de-a lungul anilor, peste două sute de personalităţi ale artei muzicale şi coregrafice româneşti.