Concert simfonic cu opere de Beethove şi Ravel la Filarmonica Cluj

Concert simfonic cu opere de Beethove şi Ravel la Filarmonica Cluj
Clujenii sunt invitaţi vineri, 31 ianuarie, începând cu ora 19, la concertul vocal-simfonic susţinut de Orchestra şi Corul Filarmonicii, sub bagheta maestrului Misha Katz.

Pe scena Colegiului Academic se va afla şi pianistul Timur Sergeyenia, solist în peste 2000 de concerte în toată Europa. Din programul serii fac parte Concertul pentru pian nr. 4 de Ludwig van Beethoven şi Suitele I si II din Daphnis si Chloe de Maurice Ravel.

Născut în 1954 la Rostov în Rusia, Misha Katz s-a bucurat, în pregătirea sa profesională, de îndrumarea unor muzicieni de talie internaţională, care şi-au pus adânc amprenta asupra carierei lui. La vârsta de 5 ani, descoperă magia violoncelului, iar perseverenţa şi talentul său îi vor fi călăuzitoare către drumul spre Conservatorul „Ceaikovski" din Moscova, unde îl va avea ca profesor, începând din 1971, pe Msatislav Rostropovici. Orientarea lui profesională va lua o turnură majoră o dată cu anul doi de facultate, când tatăl său, remarcabilul dirijor rus Leonida Katz, îi va deveni profesor. În 1976, la finele Conservatorului, Misha Katz va primi Marele Premiu al Rusiei pentru interpretare, virtuozitate şi talent. În 1979, el va obţine titlul de Doctor la Conservatorul „Ceaikovski".

Anul 1982 îi aduce lui Misha Katz şansa de a se perfecţiona în dirijat cu Leonard Bernstein. Cu toate acestea însă, prezenţa sa la Paris, la un concert susţinut de Orchestra Filarmonicii din München, la pupitrul căreia se afla Sergiu Celibidache, dirijând Simfonia a VII-a de Bruckner, va lăsa o impresie atât de puternică asupra lui, încât, de atunci, Misha Katz îl va considera pe Celibidache idolul său profesional.

În 1985, Misha Katz se stabileşte în Franţa, unde înfiinţează Trio-ul Şostakovici, cu care, în 1994, va face imprimări la binecunoscuta casă de discuri Sony Classical. Participarea sa la numeroase festivaluri internaţionale - Monte Carlo, Bodense, Palma de Mallorca, Harrogate, Bregenz, Sion, Cervantino de Mexico, Ierusalim etc. - îi va atrage aprecierea şi simpatia publicului din întreaga lume.

În 1996, Misha Katz primeşte statutul de dirijor permanent al Orchestrei Naţionale Belarus din Minsk, în 1998 devine dirijor invitat al Orchestrei Simfonice Naţionale din Ucraina, iar în 2002 al Orchestrei Filarmonicii din Ciudad de Mexico. Aceasta este perioada care îl va afirma pe Misha Katz tot mai mult în peisajul vieţii muzicale internaţionale; susţine concerte în Anglia, Belgia, Rusia, Franţa, Cehia, Spania, România, Polonia, Danemarca, Suedia, Slovenia, Israel, Ucraina, Monaco.

Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii de luni până joi, între orele 10-16, sau vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert, la Colegiul Academic. Biletele costă 20 lei preţ întreg şi 10 lei preţ redus - pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Comenteaza