Cele mai citite cărţi pentru copii

Cele mai citite cărţi pentru copii
Librăria Diverta Hubertus a realizat un top al vânzărilor de carte pentru copii în 2013, în ideea de a vedea care sunt cărţile şi grupele de vârstă pentru care clujenii prezintă interes.

Foarte populare au fost cele din seriile „Jurnalul unui puşti", „Însemnările unei puştoaice", publicate de grupul editorial Art, cărţile de la Litera, Flamingo sau Rao. În topul celor mai vândute un loc fruntaş îl ocupă „Ghicitori, proverbe şi zicători" şi „Animale din ogradă", ediţiile pop-up „Scufiţa Roşie", „Albă ca zăpada",„Motanul încălţat". Un alt titlu bine vândut este şi „Micul Prinţ". „Cartea secretelor" se află printre cele mai cumpărate, alături de „Habarnam pe lună", „Generala - cei mai naşpa ani din viaţa mea" sau „Cum să-ţi instruieşti părinţii". O categorie aparte, preferată de clujeni, a fost cea a enciclopediilor pentru cei mici. Topul vânzărilor este condus de „Enciclopedia copilului deştept", „Enciclopedia lumii pentru copii", „Ghid de călătorie", „Enciclopedia ştiinţelor pentru copii". În prima lună din 2014 topul vânzărilor pentru copii era condus de Litera, cu titlurile „Cum funcţionează lumea" şi „Regatul de gheaţă", urmată de Flamingo, cu „Animale colorăm, alfabetul învăţăm" şi „Povestiri istorice".

Comenteaza