Filmele româneşti, fără priză la public

Dan Piţa spune că filmele româneşti actuale sunt făcute pentru festivaluri şi nu pentru public.

 Filmele româneşti ar trebui să îmbine reţeta filmului european, care are un caracter pronunţat artistic, cu reţeta de succes a peliculelor americane, care sunt “filme de public”, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, regizorul Dan Piţa. 

 

“în România nu facem un cinema pentru public, nu e organizat în aşa fel. Dacă ne gândim la cinematograful mare, nu avem piese cu care să atragem publicul în sală, din păcate. Atunci se poate face o bună propagandă prin prezentarea filmului în străinătate, la festivaluri, la tot felul de evenimente, colocvii, retrospective. Sala, din păcate, e din ce în ce mai puţin frecventată de spectatori”, a declarat Dan Piţa, prezent la Cluj în calitate de preşedinte al juriului Festivalului de Film Studenţesc FFest.

 

 Piţa spune că pentru a reuşi să aducă public în cinematografe, filmele româneşti ar trebui să îmbine reţeta europeană a nonconformismului cu concepţia americană a “filmului pentru public”. Piţa a oferit, în acest sens, exemplul filmelor spaniole, englezeşti sau franţuzeşti, care reuşesc să facă acest melanj. “Noi suntem foarte bine plasaţi, în schimb, în zona festivalurilor”, a punctat Piţa.

 

Regizorul Tudor Giurgiu, preşedintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), este de acord şi el că multe dintre filmele româneşti pun foarte puţin accent pe priza la public. “Consider că filmele româneşti sunt făcute cu un oarecare dezinteres faţă de public, iar, în acest fel, se uită faptul că misiunea filmului este cea de face ca publicul să vină în sălile de cinematograf”, a spus Giurgiu.

 

Regizorul clujean susţine că ţara noastră e singura din regiunea de sud-est a Europei, în care lipsesc spectatorii la filmele naţionale. “Nici măcar la comedii nu vine lumea. Nu cred că regizorii români urmăresc exclusiv succesul la festivalurile de filme din străinătate, ci, mai degrabă, s-a creat o lipsă de obişnuinţă în a vedea şi altfel de subiecte decât cele triste. Oamenii văd România tristă zilnic şi nu vor să mai vadă acelaşi lucru şi în cinematograf”, spune Giurgiu. Din lista filmelor mai “răsărite” care au avut priză la public, Giurgiu a enumerat  “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” de Cristian Mungiu şi “Legături Bolnăvicioase”, în regia proprie.

 

Actorul clujean Dorel Vişan s-a arătat dezamăgit de subiectele abordate în filmele româneşti postdecembriste, vinovaţi de această situaţie fiind, în opinia sa, atât regizorii, cât şi actorii. “Au dispărut marile curente şi marii regizori care se axau pe lucruri sociale. Filmele româneşti de multă vreme nu mai au profunzimea filmelor care se făceau înainte”, crede Vişan.

 

El mai spune că regizorii români s-au orientat la ce se cere pe piaţă, în special pentru publicul occidental. “Si filmele din alte ţări abordează aceeaşi tehnică minimalistă, cea de a face ceva numai să fie. Occidentalii sunt sensibili la lucrurile proaste din România pentru că tot ce a fost rău la noi pentru ei e ceva exotic, e apreciat şi premiat chiar”, a mai declarat Vişan.

 

Filme româneşti premiate

 

“4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, R: Cristian Mungiu – marele premiu “Palme d’Or”  de la Cannes.

 

“Poliţist, adjectiv”, R. Corneliu Porumboiu – premiu “Un Certain Regard”, trofeul TIFF, 2009.

 

“Francesca”, R. Bobby Păunescu, premiul FIPRESCI la Gijon, 2009.

 

“Hârtia va fi albastră”, R. Radu Munteanu, premiul special la Namur, 2006.

 

“Moartea domnului Lăzărescu”, R. Cristi Puiu, premiul “Un Certain Regard”, Cannes 2006.

 

“A fost sau n-a fost”, R. Corneliu Porumboiu, premiul Camera D’Or şi, Cel mai bun film la TIFF, 2006.

 

“Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, R. Cătălin Mitulescu, premiul pentru cea mai bună actriţă la Cannes, 2006.