Documentare despre extremismul religios, conflictele armate din Siria sau redefinirea sexualității, la Casino
- Scris de Ziua de Cluj
- 19 Feb 2015, 14:27
- Cultură
- Ascultă știrea

Proiecțiile vor avea loc în perioada 24 februarie - 27 martie 2015, în incinta Casino - Parcul Central, începând cu ora 18.00. Filmele sunt subtitrate în limba română, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Particularitatea proiectului British Documentary, aflat la a cincea ediție, constă în diversitatea temelor abordate de documentarele prezentate, de la probleme ale lumii contemporane - escaladarea extremismului religios, conflictele armate din Siria și din alte zone ale lumii, redefinirea și acceptarea sexualității, statutul femeii în societăți represive -, până la teme artistice și subiecte ştiinţifice.
Documentarul Salma, realizat de Kim Longinotto, regizoare câştigătoare a numeroase premii internaţionale, va deschide ediţia 2015 British Documentary. Odată ajunsă la pubertate, Salma a fost obligată să-și petreacă următorii nouă ani izolată într-o cameră din casa familiei sale. În pofida tuturor greutăților întâmpinate și a privării de libertate, Salma reușește să își găsească un refugiu scriind poezii, care ajung să fie publicate cu ajutorul mamei sale. Lipsa accesului la educație, discriminarea femeilor și rolul de opresiv al comunității în deciziile membrilor săi sunt doar câteva din problemele ridicate în acest film.
Programul British Documentary, ediția V :
24 februarie, ora 18:00 - „Salma" (91 min.)
27 februarie, ora 18:00 - „Condamnarea la moarte: povestea lui Salman" (82 min.)
3 martie, ora 17:00 - „Siria: între fronturi" (50 min.)
3 martie, ora 18:00 - „Zona de siguranță - Câmpurile morții din Sri Lanka" (96 min.)
5 martie, ora 18:00 - „Problema ajutorului umanitar" (120 min.)
11 martie, ora 18:00 - „Băiatul de pe plajă" (28 min.)
11 martie, ora 18:30 - „În lumina reflectoarelor: Norman Parkinson" (75 min.)
17 martie, ora 18:00 - „Computerul vechi de 2000 de ani: mecanismul de la Antikythera" (60 min.)
17 martie, ora 19:00 - „Ordine și dezordine: povestea energiei" (60 min.)
27 martie, ora 17:00 - „Pribegii șoselelor" (90 min.)
27 martie, ora 19:00 - „Regina adolescentă a frumuseții (60 min.)
British Documentary, editia V, se desfășoară în Cluj-Napoca sub egida Capitalei Europene a Tineretului 2015.