Electric Castle Ziua 3. Savage Nouvelle Vague, friendly Dub Pistols, over the top Rudimental FOTO

Electric Castle Ziua 3. Savage Nouvelle Vague, friendly Dub Pistols, over the top Rudimental FOTO
A treia zi de festival i-a primit pe "electrici" cu soare, 25 de grade cu plus şi zece hectare de uscat...la propriu.

Eforturile organizatorilor de a înlătura noroiul până-n glezne, rămas în urma potopului de joi, au dat roade. Şi totuşi, gumarii rămân piesa de rezistenţă a ţinutei de festival. S-o fi creând un nou trend. Altfel nu se explică de ce o pereche banală de bocanci ori adidaşi ridică sprâncene în jur. Ba mai mult, cizmele de cauciuc au ajuns subiect de discuţie la prestigioasa gală de fashion UAD, eveniment ce a avut loc sâmbătă seara la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. O doamnă, ce evident nu era de prin părţile locului, se arăta nedumerită de ce tineretul de la Cluj poartă cizme în plină vară...şi pe deasupra de gumă?

Moda şi muzica fac casă bună. A demonstrat-o solista trupei franceze de bossa-nova Nouvelle Vague. Desculţă, dar îmbrăcată într-o rochie de dantelă albă, cu părul coafat a la Brigitte Bardot, Nadeah s-a deslănţuit la crepuscul asemeni unei zâne ce-i cântă şi dansează lunii. A plecat lansând o invitaţie pentru "electrici": "Dance with me".

Vraja s-a rupt abrupt. Pe scenă au urcat prietenii Electricului: Dub Pistols. Iar publicul a fost "în aer" o oră şi jumătate. O replică auzită în public a rezumat perfect relaţia care s-a înfiripat între artişti şi festivalierii bonţideni: "Ar putea să aibă trei concerte pe zi, pe main stage, unul la prânz, şi ar fi aceeaşi atmosferă". De altfel, anul trecut, britanicii au declarat că deși au fost la aproape toate festivalurile din Europa, Electric Castle, datorită atmosferei și publicului de la castel, este de departe, preferatul lor. Se zvoneşte că ar fi filmat un nou videoclip în timpul performance-ului de aseară. Fals sau adevărat, au făcut treabă bună încălzind spiritele pentru unul din headliner-ii festivalului: compatrioţii de la Rudimental. Cvartet englez de drum and bass a venit la Cluj direct de la Glastonbury. Se pare că băieţii nu au fost dezamăgiţi, dovadă stă video-ul postat pe contul lor oficial de Facebook. În public, părerile sunt împrăţite. Au fost voci cârcotaşe la adresa sonorizării.

Noaptea a continuat în zeci de universuri paralele. Dacă unii au preferat să asedieze zonele de chillout, alţii au mers înapoi în oraş sau s-au retras la corturi. Istoviţi şi flămânzi, mulţi au preferat să-şi încarce bateriile la terasele din sat. Ba mai mult, exista opţiunea de a luat parte la un festival autentic bonţidean. Pe o uliţă, mese şi scaune de toate dimensiunile şi culorile au fost scoase în faţa unei case dărăpânate. Un bec pe jumătate orb lumina un tânăr ce-şi cânta cu patos bucuria şi amarul la microfon. Pentru publicul din vecini.

În acelaşi timp, pe scena principală de la castel era Disco Modern, cu artificii şi fum. Un fel de hit-uri ale copilăriei, acelea înregistrate de la radio pe casetă şi derulate la nesfârşit cu creionul, combinate cu beat-uri şi scratch-uri.

Electric Castle 2015 ajunge astă seară la final cu The Cat Empire, Sigma şi The Prodigy.

VEZI VIDEO OFICIAL ELECTRIC CASTLE - DAY 3

 

 

 

 

Comenteaza