Filme proiectate pe Dealul Cetățuii

Filme proiectate pe Dealul Cetățuii
Al doilea weekend din cadrul “Serilor de vară clujene” a avut loc într-o zonă nouă pentru acest eveniment: Cetăţuia.

Dacă în serile de la sfârşitul săptămânii trecute clujenii s-au bucurat de folk, romanţe, cântece de munte şi foc de tabără pe Malul Someșului, acum manifestarea s-a mutat pe Dealul Cetăţuii, un loc ce rămâne important pentru oraş şi comunitate, plin de istorie şi amintiri. 

De la ora 20:00 au fost organizate tururi ghidate în această zonă - în limbile engleză, maghiară şi franceză şi apoi în limbile română și germană. Locul de întâlnire al participanţilor la aceste tururi ghidate a fost zona Porţii Nordice (pe sub care se face accesul pe Dealul Cetăţuii).

În zona localului Pergola au avut loc următoarele spectacole: vineri, „Charlie Chaplin în City Lights”, deschisde prezentarea profesorului Ovidiu Pecican; sâmbătă, show-ul vizual şi muzical „O grădină pentru cel ce știe să privească”. 

Autorii - Patricia Capdevielle, Erik Baron şi Matthieu Delcourt - au pregătit un spectacol inspirat din imagini cu municipiul Cluj-Napoca. Detalii cunoscute din oraş, perspective familiare reale şi prelucrate au fost cadrul în care solista Patricia Capdevielle, susţinută de muzicianul Eric Baron, și-a susținut compoziţiile.

Comenteaza