Ateliere de păpuşerie pentru copii, la Teatrul Puck din Cluj

Ateliere de păpuşerie pentru copii, la Teatrul Puck din Cluj
În ajun de Moș Nicolae, Teatrul Puck din Cluj-Napoca organizează trei ateliere creative adresate copiilor.

Programul atelierelor: 

Sâmbătă, 5 decembrie

09:00-10:00 Omul de zăpadă (atelier de păpuși senzoriale, pentru copii cu vârsta de
3-5 ani). Alături de părinți, copiii vor crea un om de zăpadă jucăuș care să le stimuleze copiilor simțurile și imaginația.

11:00-12:00 Spiriduşii veseli (atelier de păpuși de mână, pentru copii cu vârsta de 5-7 ani). Personaje îndrăgite de copii, spiridușii, îl ajută pe Moș Crăciun să împartă cadouri
copiilor. 

13:00-14:00 Cum arată Moş Nicolae? (atelier de marionete, pentru copii cu vârsta de 7-9 ani). Toată lumea cunoaște una sau mai multe trăsături ale lui Moș Nicolae, însă nimeni nu știe exact cum arată. Cu ajutorul materialelor neconvenționale, vor fi confecționate marionete care să îl reprezinte pe Moș Nicolae.

Gazda atelierelor va fi actrița Andreea Roxana Bolovan, dublu licențiată în actorie și în arta mânuirii păpușii și marionetei la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Ion Luca Caragiale din București și absolventă a masterului de teatru de animație, în cadrul aceleiași universități.

Taxa de înscriere la ateliere este de 39 de lei.

Comenteaza