Du Levande: Părăsiţi orice speranţă, voi, cei vii?

Semnul de întrebare se referă şi la speranţă, dar mai ales la cei vii, dacă sunt sau nu aşa.Şi nu noi, nu ei, ci “Voi”, după citatul introductiv din Schiller.

 

Roy Andersson e un caz special în istoria cinematografului, mai apropiat-ca prolificitate-de Terrence Malick decât de conaţionalul său Bergman. A făcut doar 4 lungmetraje în 40 de ani, iar primul, din 1970 (En kärlekshistoria /Love story suedez), nu anunţa nimic din creaţia sa ulterioară. Cum, de altfel, nu anunţa nici Giliap (1975), un film destul de dezlânat şi anarhic, care la vremea lui a fost distrus de critică şi sabotat de spectatori. Andersson şi-a revenit cu greu şi următorul film a avut premiera în 2000.

 

Sĺnger frĺn andra vĺningen /Songs from the Second Floor/Cântece de la etajul 2, a luat la Cannes premiul juriului şi a fost considerat unul dintre cele mai speciale filme ale ediţiei, aş zice şi ale deceniului. TIFF Cluj i-a făcut o retrospectivă acum câţiva ani regizorului, iar Du Levande/Voi, cei vii, a avut premiera în 2007, la Cannes, în cadrul secţiunii Un certain regard (când a luat premiu California Dreaming a lui Cristian Nemescu).

 

Eu aş zice că e un “Cântec de la etajul 3”, sau partea a doua a scheciurilor din 2000, cu o tentă mai întunecată şi mai premonitorie, apocaliptică. Sunt o serie de tablouri, la început cam fără legătură, cu o tentă onirică şi suprarelistă. Personajele visează sau povestesc ce visează, e doar un coşmar sau e real ? Un puzzle care cu greu ar putea fi considerat comedie, mai degrabă în accepţiunea dantescă de “commedia umana”.

 

 Ilustrarea proverbului norvegian “Omul este o încântare pentru om”, aplicat, bineînţeles, ironic. Din cauza finalului, mă duce cu gândul la Catch 22. Este viziunea lui Bergman combinată cu Monty Python (mai cu seamă Terry Gilliam), suprarealism bunuelian şi cadre plan statice sau travellinguri lungi, Fellini şi Jacques Tati.

 

 Dar Andersson e, mai degrabă, în propriul gen, unicat, un pictor al absurdului. Iar “Du Levande” e un film dificil, dar care îşi recompensează spectatorul la final, la care poţi râde forţat, nervos sau cerebral şi care te duce pe culmile ridicolului seriozităţii rasei umane. îmi repet afirmaţia că Suedia e ţara care a dat pe Abba, vodca Absolut, pe Bergman (Ingrid şi Ingmar) şi pe Roy Anderrson.

(Alin Ludu Dumbravă, http://aldmovieland.blogspot.com)