Cinci premiere pe timp de criză la Opera Maghiară
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 20:43
- Cultură
- Ascultă știrea

Unul dintre cei mai apreciaţi regizori maghiari ai momentului, Tamas Ascher, totodată rector al academiei de teatru şi film din Budapesta, semnează regia piesei “Bal mascat” de Giuseppe Verdi, care va fi prezentată, în premieră, joi, la Opera Maghiară din Cluj.
Aducerea la Cluj a regizorului maghiar Tamas Ascher reprezintă “un vis mai vechi” al Operei Maghiare, conform lui Szep Gyula, directorul interimar al instituţiei. Opera va inaugura joi, de la ora 18:30, stagiunea artistică 2009/2010 cu spectacolul premieră “Bal mascat”. Dirijor este un alt invitat din Ungaria, Szelmeczi Gyorgy, colaborator mai vechi al clujenilor. Regizorul Tamas Ascher a precizat că el este, în primul rând, un regizor de teatru care are însă o afinitate specială pentru muzică. “Spectacolul de joi este inedit prin faptul că se întâmplă foarte rar ca distribuţia să fie în aşa bună corespondenţă cu intenţia regizorului, iar apoi am încercat să găsesc calea de mijloc între tendinţa de a supraregiza sau a subregiza o piesă, de fi prea naturalist sau a prezenta ceva abstract fără viaţă”, a declarat Ascher.
Conducerea Operei spune că a primit indicaţii precise de la Ministerul Culturii ca în anul acesta să reducă mult din cheltuieli şi să renunţe la premiere. Cu toate acestea, pe parcursul stagiunii vor fi prezentate cinci premiere, dintre care două dedicate compozitorului maghiar Erkel Ferenc, de la a cărui naştere se împlinesc anul viitor 200 de ani.