La Cluj s-a deschis Fabrica de Artă!

La Cluj s-a deschis Fabrica de Artă!
Un univers de forme şi culori cuprinde expoziţia absolvenţilor Universităţii de Artă şi Design, vernisată aseară la Expo Transilvania.

 Un tur al expoziţiei absolvenţilor Universităţii de Artă şi Design (UAD) este o probă de rezistenţă, după care îţi vine să enumeri ca în proza lui Caragiale despre Târgul de la Moşi: locomotive, lămpi, scaune, portrete, mirese, machete, locuinţe eco, benzi desenate, colaje, nuduri, platoşe, peisaje de apocalipsă, animăluţe din lut, roboţi etc. Toate şi multe altele pot fi văzute în cel mai mare eveniment artistic universitar din România, deschis aseară la Expo Transilvania.

 

Cei peste 300 de tineri artişti, pictori, sculptori, graficieni, designeri, fotografi sau ceramişti, expun cam 3.000 de lucrări, care mai de care mai surprinzătoare pentru privitor. Expoziţia ar trebui vizitată cam în trei-patru zile, pe îndelete, altfel imaginile încep să se confunde. Totuşi, câteva creaţii se păstrează pe retină fie prin “teribilismul” lor, fie prin sensul conţinut. Un mare tablou cu o femeie uşor vulgară, care-şi arată impudic sexul, e şocant vizual, pe când portretele aproape şterse ale unor femei, în faţa cărora se află pantofi sau sandale, încarcă seria cu nostalgie. Uriaşa locomotivă pictată pe 16 panouri are un aer de monument, iar luptătorul de sumo în mărime naturală dă o atmosferă exotică expoziţiei.

 

Desenele care înfăţişează animale în posturi umane sau oameni cu cap de animal sunt oarecum complementare cu peisajele postapocaliptice, în care oraşele sunt cotropite de vegetaţie, iar animalele se plimbă printre zgârie-nori. O “ghiduşie” artistică e seria de portrete feminine în celebra poziţie a lui Marylin Monroe căreia i se ridică rochia. Aici, rochiile sunt aplicate pe tablouri, iar în faţa lor sunt aşezate ventilatoare. Nu lipsesc, deşi în număr mai redus, lucrările de formulă clasică, ca nişte gravuri extrem de fine, de mici dimensiuni, cu biserici, aşa cum există şi benzi desenate sau lucrări de animaţie.

 

Designerii îşi exersează imaginaţia extrem de variat, cu toate că eternele machete auto, prezente în fiecare an, şi-au pierdut deja originalitatea. Ce atrage atenţia anul acesta sunt proiectele de “locuinţe temporare” sau “eco”, foarte ingenioase. Designul de mobilier e bine reprezentat, cu “prototipuri” în general reuşite. Un contrapunct jucăuş este dormitorul din carton, cu pat, măsuţă de toaletă, fotoliu. Din păcate, e riscant să te aşezi...

 

 Mai “abstract” reprezentată, doar prin panouri cu fotografii, dar nu mai puţin spectaculoasă este specializarea de restaurare-conservare. Privirile “cinice” apar pe alocuri, ca în ceramica “Reciclare umană”, cu o cutie plină cu bebeluşi, sau în marele computer “Big Brother”. De la Expo nu lipsesc tradiţionalele creaţii vestimentare. De altfel, creatorii de modă de la Universitate şi-au trăit momentul de glorie sâmbătă seara, când a avut loc Gala Fashion, care a aglomerat la propriu sala Hotelului Continental.

 

Expoziţia absolvenţilor UAD este, într-adevăr, un eveniment atât de mare, încât îţi poţi petrece liniştit măcar o zi vizitând-o şi cu siguranţă să găseşti ceva ce ţi-ar plăcea să iei acasă. Până în 6 iulie se poate profita.

 

“Profesioniştii”

 

Din motive “tehnice”, o parte din absolvenţii de master îşi prezintă lucrările în sala de conferinţe din afara pavilionului expoziţional. Siguranţa şi maturitatea lor profesională e evidentă de la prima vedere, seriile pe care le expun fiind coerente, foarte atent realizate şi cu nişte concepte bine definite în spate. Fie că e vorba de “autoportrete”, fie de o temă gen “Eva cu mărul”, fie că sunt fotografii lipite pe “umbrele” care se învârt sau o fetiţă-robot, lucrările denotă limpede dexteritatea artistică a autorilor.

 

Comenteaza