Peste 23.000 lei pentru teatrul Puck

Peste 23.000 lei pentru teatrul Puck
Teatrul de păpuşi “Puck” din Cluj-Napoca a primit o finanţare nerambursabilă de 23.375 de lei pentru organizarea celei de-a opta ediţii a festivalului internaţional al teatrelor de păpuşi şi marionete Puck.
Banii vin de la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), care a aprobat finanţări pentru un număr de opt proiecte de teatru, între care Festivalul Internaţional de Teatru Atelier ediţia a XVII-a, organizat de Teatrul Municipal Baia Mare.

Menţionăm că un al doilea proiect clujean a primit o finanţare în valoare de 20.667 de lei din partea AFCN. Este vorba de Forum Cluj – Cultură şi dezvoltare urbană, care a fost inclus la categoria “management cultural şi formare profesională”.

Valoarea totală a finanţărilor acordate de AFCN ajunge la peste 1,8 milioane de lei, sumă împărţită în 11 domenii – arte vizuale, muzică, teatru, activităţi muzeale, dans, diversitate culturală, educaţie culturală, intervenţie culturală, management cultural şi formare profesională, patrimoniu cultural naţional şi respectiv patrimoniu imaterial.
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .