Românii, maghiarii şi germanii au scris “Istoria Transilvaniei”

Lucruri nespuse despre trecutul regiunii şi despre importanţa pe care aceasta a avut-o în Europa se pot citi în volumul III al “Istoriei Transilvaniei” lansat ieri, la Cluj.

1.544 de pagini de istorie a Transilvaniei, despre o istorie scrisă “fără comandă socială”, fără implicarea vreunui partid sau a vreunei ideologii care să altereze adevărul trecutului, au fost lansate, ieri, în foaierul Colegiului Academic al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) sub coordonarea academicianului Ioan-Aurel Pop.

 

Cel de-al treilea volum al Istoriei Transilvaniei care se întinde la 1711 până la 1918, încheie un ciclu de sinteze la care au lucrat zeci de istorici ardeleni, în cadrul unui proiect al Centrului de Istorie a Transilvaniei de la Academia Română. Noul volum lansat explică Revoluţia de la 1848 din perspectiva tuturor etniilor implicate, a idealurilor româneşti, a celor maghiare, dar şi a idealurilor politice ale saşilor. Peste 70% dintre istoricii care au colaborat la lucrare sunt profesori sau cercetători la UBB, de etnii diferite, însă transilvăneni, printre ei profesorii Thomas Nagler, Csucsuja Istvan, Ioan Glodaru, Doru Radosav, Ioan Bolovan, Ladislau Gyemant, Liviu Maior, precum şi Magyari Andras, trecut în nefiinţă până la publicarea celui de-al treilea volum.

 

Proiectul prezintă “o istorie comună a acestei regiuni, fără prejudecăţi pentru istoria etnică sau istoria confesională”, a precizat în expunerea de prezentare a lucrării preşedintele Colegiului academic al UBB, Nicolae Bocşan. “Iniţiativa nu a venit la ordinul unui factor politic. înainte se scria cum dorea partidul. Această istorie a fost scrisă fără nicio presiune, din dorinţa noastră de a ne apropia de adevăr”, a declarat profesorul Ioan-Aurel Pop. în ceea ce priveşte “surprizele” rezervate cititorilor de istorie, Pop a spus că filele cărţii oferă o istorie scrisă “fără pasiuni” şi care explică în amănunt modul în care circumstanţele istorice au dus la decizii politice importante pentru populaţia transilvană. De asemenea, noul volum cuprinde tratarea distinctă a culturii române, maghiare, săseşti şi germane din Banat. 

 

Istoria Transilvaniei demonstrează pe trei paliere, de la formarea primelor formaţiuni prestatale- la 1541- şi până la Marea Unire din 1918, importanţa pe care a avut-o regiunea în istoria generală a Europei. Cu toate acestea, coordonatorul Ioan-Aurel Pop a  respins premisa unei teze despre regionalizarea României. “Este adevărat că Transilvania a avut până în secolul XIX o dezvoltare diferită faţă de Ungaria, faţă de Serbia, faţă de celelalte provincii româneşti. Transilvania poate servi ca o regiune model în care s-au respectat întotdeauna drepturile omului şi drepturile cetăţeneşti”, a mai arătat Pop. El a punctat şi faptul că volumul urmează să fie publicat şi în limba engleză şi lansat la Salzburg tocmai pentru a putea fi înţeleasă de toată lumea importanţa de model organizatoric a Transilvaniei în contextul noii Europe.

 

O altfel de abordare istorică

 

în cadrul “Istoriei Transilvaniei”, în tratarea formării poporului român şi a limbii române în acest spaţiu s-a renunţat la competiţia “cine a fost primul în Ardeal, ungurul sau românul?”, această parte fiind scrisă din ipostaza neutră a unui istoric german.

 

“Totuşi, în carte se spune că românii sunt urmaşii romanilor şi că au mai sosit şi alţii cu turmele sau în alte circumstanţe”, precizează Ioan-Aurel Pop. Un alt aspect demn de consemnat este faptul că în “Istoria…” se arată detaliat că intenţia lui Mihai Viteazu, de unificare a celor trei provincii, a fost, mai degrabă, militară decât unionistă, mai ales că, la vremea respectivă, sentimentul general care anima popoarele Europei era cel creştinesc, de rezistenţă împotriva ofensivei Imperiului Otoman.