Cum îi vede Manolescu pe scriitorii clujeni

Chiar dacă i-a inclus în cartea sa, Nicolae Manolescu nu le acordă celor şapte scriitori clujeni aceeaşi importanţă. Dacă lui Marian Papahagi îi rezervă, de exemplu, circa patru pagini, opera poetului Ion Mureşan este analizată într-o jumătate de pagină.

Manolescu despre:

 

Adrian Popescu - “Remarcabil poet, într-o limbă de o extremă fineţe, artist delicat, suav şi ardent. Poezia exsanguă a lui  Adrian Popescu se mişcă între misticismul lui Trakl şi acela al lui Daniel Turcea, cu urme din religiozitatea geografic arheologică a lui Ion Pillat”.

 

Mircea Zaciu – “Din molozurile istoriei literare, criticul scoate la iveală materialele pure ale unui univers ascuns, sugestiv şi insolit. Metoda însăşi, detectivistică, întreţine o impresie necontenită de surpriză şi suspans”.

 

Ion Pop – “Era deja, în «Biata mea cuminţenie», placheta lui cea mai cunoscută înainte de întâiul său studiu critic despre  «Avangardismul românesc» – un remarcabil poet, uitat foarte curând după aceea din pricina unei tenace şi laborioase activităţi critice”.

 

Marian Papahagi - “Critica lui Marian Papahagi este a unui savant şi poliglot. (...) Debutul lui Papahagi îl aminteşte pe acela al lui Liviu Petrescu: aceeaşi critică inteligentă şi cultivată, acelaşi stil academic, distant”.

 

Ion Vartic  - “Eseurile sunt antipatice din prea multă inteligenţă pusă în interpretarea unor lucruri menite să ne placă pur şi simplu la o lectură inocentă (...) Spiritul ludic pare să-l fi părăsit cu totul pe Vartic în cărţile lui din urmă”.

 

Ion Mureşan - “Cartea lui de debut are o addenda în care autorul relegă «Izgonirea din poezie», creaţia lui cea mai remarcabilă. Poemul este documentul liric extraordinar al neputinţei de a scrie”.

 

Marta Petreu - “Orgoliul ei constă în a se lua pe sine ca exemplu negativ, disecându-se cu un bisturiu ascuţit spre a-şi arăta suferinţa, frustrarea, lipsa de speranţă şi eşecul. (...) în totul, eseistica Martei Petreu este, ca şi poezia, absolut remarcabilă. Locul autoarei în istoria literaturii române trebuie reconsiderat”.