“Greii” Uniunii Scriitorilor lecturează la Litere

“Greii” Uniunii Scriitorilor lecturează la Litere

Un adevărat desant scriitoricesc va avea loc sâmbătă la Cluj, la Facultatea de Litere . Filiala România a Uniunii Scritorilor organizează de la ora 11.00, în sala Shakespeare a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Babeş – Bolyai” o lectură publică la care va participa conducerea centrală a Uniunii Scriitorilor (US).

 

Vor veni la Cluj Nicolae Manolescu, preşedintele US, Varujan Vosganian, vicepreşedintele US, Horia Gârbea, secretarul US. Din partea Institutului Cultural Român vor sosi Mircea Mihăieş şi scriitorii Irina Horea, Gabriel Chifu, George Bălăiţă şi Ioan Es. Pop.

 

 “Este o iniţiativă a Filialei Centrale al Uniunii, una surpriză. Ei au ales Clujul ca epicentru a acestei lecturi. De obicei, la astfel de evenimente fiecare citeşte din opera sa. în ce îl priveşte pe Nicolae Manolescu, este posibil să citească din noua sa carte, Istoria Literaturii Române, care va fi lansată în această săptămână la Târgul Gaudeamus de la Bucureşti. Se poate ca aceştia să invite şi scriitorii clujeni prezenţi la eveniment, să lectureze. Nu ştiu acum mai multe amănunte”, a spus pentru ZIUA de Cluj preşedinta Uniunii Scriitorilor Cluj, Irina Petraş. Ea a mai adăugat că imediat după această lectură publică scriitorii vor pleca din Cluj.

 

Tot la Facultatea de Litere,  Catedra de Literatură Comparată organizează, în premieră judeţeană, un microsimpozion Alexander Soljeniţîn, dedicat operei marelui disident anticomunist rus. Evenimentul va avea loc joi, de la ora 13.00, la sala D. Popovici. Organizatorii vor prezenta un film documentar interesant după care vor urma comunicări prezentate de scriitorii Ruxandra Cesereanu, Doru Pop, Sanda Misirianţu, Ioan Muşlea, Sanda Cordoş şi Ştefan Borbely.

Comenteaza