Tara: „Omul este făcut rău din născare”

Tara: „Omul este făcut rău din născare”

Artistul Sorin Tara va avea o nouă expoziţie în Cluj, la sfârşitul acestei luni. Vernisajul va avea loc în cafeneaua Insomnia, iar expoziţia va cuprinde 80 de tablouri, în mai multe tehnici. După cum declară Tara, acestea au fost realizate în 2008 şi la sfârşitul lui 2007.

 

„Este o selecţie de lucrări de artă radicală, asta este expresia pe care o folosesc la adresa modestelor mele producţiuni artistice, o selecţie din mai multe serii, care urmăresc să ilustreze o viziune strict personală şi particulară asupra a ceea ce se întâmplă vizavi de problematica politică internaţională”, a explicat Tara.

 

El a dat ca exemplu problema Americii vs. Islam, războiul din Afganistan, Irak, Cecenia, conflictul israeliano-palestinian şi aşa-zisul război împotriva terorismului. Artistul spune că unele dintre lucrări se referă şi la relaţia dintre români şi maghiari în cadrul istoriei transilvane, mărturisind că el însuşi este şi de origine maghiară după tată. „Cred că elementul maghiar este un factor de civilizaţie şi de stabilitate, la fel de puternic ca şi cel săsesc”, a completat Tara.

 

Potrivit lui, mesajul lucrărilor sale poate fi priceput chiar şi de către ”un idiot”. Nu-i place să explice în detaliu care este acest mesaj, socotind că fiecare percepe ce doreşte. „Aş putea totuşi să adaug că este un mesaj care se referă la o epocă istorică, economică, religioasă, politico-socială, în care conflictul este omniprezent. Omul este făcut rău din născare. Asta nu înseamnă că vreau să excelez doar în ilustrarea răului.

 

Mai degrabă, îmbin umorul cu partea negativă a personalităţii umane. într-un fel, ar putea fi privite chiar ca nişte caricaturi aceste lucrări. De altfel, eu sunt şi caricaturist”, a mai spus artistul.  Sorin Tara mizează pe ideea maladivului social în majoritatea dintre tablourile sale.

 

„Din păcate, trăim într-o societate în care maladivul este omniprezent, oamenii, societăţile, guvernele, etniile, ţările, conducătorii încearcă din răsputeri să facă aproape orice le stă în putinţă, călcând pe cadavre, doar ca să-şi atingă scopurile lor mizerabile legate de bani, petrol şi supremaţie politică sau militară mondială.

 

Eu nu fac decât să ilustrez într-un alt mod ceea ce vedem în fiecare zi la televiziune sau în orice ziar”, îşi explică el alegerea. Preţurile tablourilor prezente în expoziţie vor oscila între 200 şi 1.000 de euro.

Comenteaza