Eginald Schlattner: “România ar fi fost mai bogată spiritual, dacă ar fi rămas saşii”

Cunoscutul scriitor a povestit despre ameninţările la care a fost supus, succesul volumelor sale şi destinul saşilor.

Scriitorul sas Eginald Schlattner a umplut, luni, până la refuz librăria Cărtureşti din Iulius Mall, la seara de lectură din ciclul“Despre literatura care te zideşte”. El a povestit pe larg cu ZIUA de CLUJ despre destinul saşilor şi despre cum a fost ameninţat după ce a publicat volumul “Cocoşul decapitat”.

 

“Sunt un fel de Salman Rushdie din România. Nu ţin minte să mai fi primit cineva dintre scriitori, în ultima perioadă, ameninţări cu moartea. Culmea, după ce primul meu roman a apărut în Germania, tocmai de acolo au venit ameninţările.

 

Cred că de la un grup nazist. Nu m-au afectat, pentru că după ce treci de infernul comunist, care ne-a distrus, ce mai poate să te afecteze”, a spus, resemnat, Schlattner. Pasajele dure din “Cocoşul decapitat”, romanul despre drama saşilor transilvăneni, citite de Schlattner în Cărtureşti i-au  captivat pe ascultători. Romanul a ajuns deja la zece ediţii şi a fost tradus în cinci limbi.

 

Anul trecut, acesta a fost ecranizat şi filmul a făcut furori mai ales în afara ţării, dar a atras şi furia extremiştilor. “Nu m-am aşteptat să fiu ameninţat. în scrisori nu se spune de ce. Doar atât: să mă potolesc. Şi e un anunţ politicos, cu adresarea «dumneavoastră», dar e ca un cadou grecesc, otrăvit”, a spus Schlattner.

 

Eginald Schlattner spune că în Cluj, oraşul pe care îl vizitează destul de des, “doar zidurile mai vorbesc despre saşii care au trăit aici”. ”Când oamenii tac, strigă zidurile. Altceva nu mai aduce aminte de faptul că saşii colonişti au întemeiat Clujul după invazia mongolilor, care l-a ras de pe faţa pământului. Numai saşii au făcut fortificaţii în Cluj şi Ardeal şi ele ţin mărturie dspre credinţa în Dumnezeu a unui popor dispărut”, spune scriitorul.

 

Clujenii prezenţi la lectura cărţii l-au asaltat cu întrebări pe cel mai cunoscut scriitor sas în viaţă. “România m-a făcut să simt că aici e locul meu, că aici sunt iubit. Ţiganii din Roşia, satul meu, mă iubesc şi îmi spun «popa saşilor», deşi saşi nu mai sunt în sat. în total, dacă mai suntem 13.000 în ţară, iar în cele mai bune vremi, am fost 250.000, pe vremea lui Antonescu. România ar fi fost mult mai câştigată, dacă saşii ar fi rămas. Şi material şi spiritual. Dincolo, ei sunt văzuţi ca nişte venetici.

 

Am fugit de turci, ne-am fortificat sute de ani şi acum trăim cu ei în blocuri, în Germania. Ăsta este destinul dramatic al saşilor”, spune, trist, pastorul din Roşia. Despre cărţile sale şi succesul său, Schlattner spune că i-a venit de la Dumnezeu. “Nu mai pot să scriu. Am 75 de ani şi am dat tot ce am putut. Trilogia mea (Cocoşul Decapitat, Mănuşile roşii, Pianul din ceaţă – n. red.) s-a încheiat şi acum mă voi dedica doar preoţiei în Roşia. Simt că am dat tot”, a răspuns el unei întrebări adresate de ZIUA de CLUJ.

 

Cine este Eginald Schlattner

 

Pastorul sas  Eginald Schlattner s-a născut în Arad, în 1933. Nu a învăţat limba română în casa părintească. A copilărit şi şi-a petrecut tinereţea în oraşul Făgăraş, printre etnii diferite: români, maghiari, germani, evrei, armeni şi ţigani. După 1948, tatăl lui, Felix Schlattner, a fost deportat în Sibiu, la muncă silnică. în 1957, înainte de a-şi susţine examenul de stat în teologie, Eginald a fost arestat din motive politice. Este torturat fizic şi psihic în cele 20 luni de anchetă, fiind bătut în repetate rânduri şi ţinut înfometat pentru a colabora cu anchetatorii. Decide să colaboreze cu aceştia.

 

„A fost o decizie la limită, după luni de rezistenţă, pentru care îmi asum răspunderea” a spus acesta. A fost martorul principal al acuzării în “Procesul scriitorilor germani”. A fost închis doi ani, şi a lucrat apoi ca muncitor zilier, tehnician în construcţii rurale şi desenator tehnic. în 1969, susţine licenţa în domeniul hidrologiei, devenind inginer. în 1973, îşi reia studiile de teologie. După absolvirea acestora a fost, până la pensionare, preot luteran în satul Roşia. După pensionare, a continuat să lucreze ca preot în penitenciar şi în sat.