Atelier de scurtmetraje pentru studenţi

Atelier de scurtmetraje pentru studenţi

în perioada 29 septembrie – 10 octombrie, la Cluj se va desfãşura un atelier de foarte scurtmetraje, dedicat studenţilor şi organizat de Centrul Cultural German şi Centrul Cultural Francez. La workshop vor participa patru ţãri, Franţa, Germania, Ungaria şi România, reprezentate de câte trei studenţi de la facultãţi de film şi câte un îndrumãtor.

 

La sfârşitul celor zece zile participanţii îşi vor prezenta filmele la Cinema Victoria. Potrivit organizatorilor, filmele vor fi trimise apoi la Paris pentru selecţia internaţionalã a Festivalului de Foarte Scurt-Metraj “Trés Courts” 2009. “în cadrul Serii dedicate scurtmetrajelor din 10 octombrie, vom lansa si apelul la participare pentru selecţia naţionalã a Festivalului de Foarte Scurt-Metraj «Trés Courts» 2009, deci aşteptãm filme originale, de maxim trei minute, de la toţi cineaştii profesionişti sau amatori”, a precizat Raluca Ghervan de la Centrul Cultural Francez.

 

Atelierul face parte din seria anualã de evenimente organizate în comun de cele douã centre culturale şi finanţate parţial din sursele Fondului Elyse. în 2006, tema proiectului a fost “Cartiere de Blocuri în sec. XXI”, iar în 2007 centrele culturale au organizat Zilele Filmului Mut “Linişte! Se filmeazã...”.

Comenteaza