Solista de jazz Anca Parghel (foto), care se luptă cu o boală necruţătoare, a confirmat prezenţa la manifestarea internaţională Transilvania Jazz Festival (TJF) din 15-19 octombrie, au declarat azi organizatorii evenimentului. Aceasta va cânta alături de alţi artişti români cum ar fi solista Teodora Enache sau basistul Decebal Bădilă.
Bugetul festivalului se ridică la 150.000 de euro, fiind susţinut exclusiv de către Primăria Cluj-Napoca şi de Ministerul Culturii şi Cultelor, însă organizatorii se aşteaptă la alte sponsorizări din partea mediului de afaceri din Cluj. O noutate la această ediţie o constituie prezentarea unor filme documentare despre artişti de jazz. TJF se va desfăşura în cinci locaţii din Cluj şi este organizat de asociaţia culturală Cetatea Albă.