Dacia, fără Horia Ciorcilă

Dacia, fără Horia Ciorcilă
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania a renunţat la editură, din cauza situaţiei financiare a acesteia, susţin surse din piaţa editorială.

 Omul de afaceri Horia Ciorcilă (foto) s-a retras din Editura Dacia, susţin surse din piaţa editorială. Preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania (BT) a luat decizia, potrivit aceloraşi surse, după ce a comandat un audit ale cărui rezultate au evidenţiat datorii prea mari ale editurii.

 

“Domnul Horia Ciorcilă a tot cumpărat părţi de la diverşi şi a ajuns majoritar. Eu nu am vândut şi am rămas cu participaţia mea. Zvonuri am auzit despre retragerea sa, dar nu pot să confirm nimic”, a comentat Ioan Vădan, directorul general şi patron al Editurii Dacia. “Am auzit zvonuri, dar nu ştiu nimic concret. Circulă tot felul de informaţii”, a afirmat şi directorul editorial Ovidiu Pecican. Horia Ciorcilă nu a putut fi contactat.

 

ZIUA de CLUJ a anunţat în urmă cu trei luni că omul de afaceri Horia Ciorcilă a achiziţionat pachetul majoritar al Editurii Dacia şi şi-a propus o strategie agresivă pentru ca aceasta să se reimpună pe piaţă. La momentul respectiv, Ciorcilă confirmase pentru ZIUA de CLUJ că a cumpărat pachetul de acţiuni, însă nu a dorit să dezvăluie cât îi revine din capitalul social al societăţii Dacia Editura.

 El a spus că principalele măsuri pe care le va lua noua formulă a echipei de conducere a editurii vor fi o abordare editorială mai agresivă şi noi titluri lansate pe piaţă. “Ne-am propus un rebranding al producţiei, dar păstrăm sigla cea veche, de aproape patru decenii”, spunea la acea vreme proaspăt numitul director editorial al Editurii Dacia, scriitorul şi istoricul Ovidiu Pecican.

 

în ultimele trei luni, Dacia nu s-a remarcat prin nici un eveniment notabil. La cele două târguri de carte, Gaudeamus şi cel al Centrului Cultural Francez, editura a avut o prezenţă redusă, fără stand propriu, iar la târgurile de la Bucureşti, în special la Bookfest, nu a participat. Singura noutate palpabilă a fost un site nou, funcţional, al editurii.

Editura Dacia a fost înfiinţată la Cluj în 1969 de către un grup de scriitori, profesori universitari, oameni de ştiinţă, cu scopul de a promova cultura română. Director a fost ani la rând filosoful Alexandru Căprariu. La Dacia au publicat mari scriitori români şi au fost traduse cărţi renumite din literatura universală, precum “Numele trandafiului”, de Umberto Eco. Dacia a tipărit 3.500 de titluri, în limbile română, maghiară şi germană, însumând un tiraj de 30 de milioane de exemplare. Multe dintre volume au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor şi Uniunea Artiştilor Plastici.

 

 

 

Datorii peste cifra de afaceri

 

Bilanţul financiar pe 2006 atestă faptul că societatea Dacia Editura, proprietarul editurii, a înregistrat o cifră de afaceri de 1,4 milioane de lei, dar şi datorii de aproape 1,5 milioane de lei.

 Numărul salariaţilor Editurii Dacia a scăzut de la 42, în anul 2002, la 11, în 2006, în vreme ce profitul net a înregistrat o descreştere, de la 80.000 de lei, în 2005, la 22.600, în 2006.

Potrivit ultimului bilanţ financiar depus de Dacia Editura, ca asociaţi figurau societatea Powerax Limited şi persoanele fizice Nicolae Bud şi Ioan Vădan, iar ca administratori, Ramona Ioana Crişan şi Raveca Buda.

Comenteaza