Cum ar fi să-ţi regizezi propria viaţă numai pentru a descoperi când dormi, cum şi de ce dormi, cât dormi şi ce poţi face când nu adormi? Filmul “Insomnia” (Wide awake), care a rulat la cinema Arta, este chiar un documentar despre insomniacul regizor american Alan Berliner (foto), care, în încercarea de a depăşi această stare, recurge la camera de filmat.
Intrarea gratuită a adunat o mulţime pestriţă, care s-a îmbulzit la uşa cinematografului. în mirosul pestilenţial, amestec de transpiraţie şi pop-corn cu aromă de caşcaval, feţele livide urmăreau, îmbulzindu-se, uşile albastre, care întârziau să se deschidă. Nu ştiu câte dintre domnişoarele în sandale atingeau cu tocul cimentul încăperii.
Cred că erau mai mult târâte în virtutea inerţiei. Peste tot auzeai replici de gen “nu pot să respir”, “leşin”, “nu mă împinge” şi cameramanii de la televiziuni care au lovit câteva persoane, în încercarea de a-şi salva aparatura. Aceasta a fost atmosfera dinaintea unei producţii care părea a fi mai mult decât interesantă.
Pelicula “Insomnia” explică din punct de vedere medical, psihologic, sociologic fenomenul insomniei regizorului Berliner. Succesiunea de cadre din filme mute, asocierea bizară a sentimentelor cu diferite sunete scoase din alte producţii cinematografice scot în evidenţă meticulozitatea unui regizor care munceşte numai noaptea.
Din nefericire, filmul, cu toate că s-a bucurat de un număr mare de spectatori, nu a evoluat cu nimic de la început până la sfârşit. Sunt însă anumite scene în film destul de incitante. Naşterea în direct a fiului lui Berliner, soţia despuiată cu burta mare în baia casei sale, chinurile la care acesta este supus la medic, cablurile care îl transformă parcă într-un poltergeist, un cobai de laborator, marchează introspecţia unui om torturat de nesomn. Cu toate acestea, publicul a votat “excelent” la finalul filmului. Poate că de somn, poate că de nesomn.
