în contrapartidă, insist asupra a cel puţin 4 motive pentru care decizia organizatorilor a fost ideală:
1. La fiecare ediţie, filmul de deschidere a prilejuit o proiecţie specială, a unui film îndelung discutat şi disecat, dar care a stârnit de fiecare dată rumoare şi fiori pe şira spinării. Printre ele, laureatele Cannes-ului “Oldboy” şi “432”, care au scos la rându-le oameni din sală, iar asta nu le-a diminuat nicidecum din valoare.
Calitatea unui film nu se măsoară nici în doza de endorfine care inundă creierele spectatorilor în timpul proiecţiei, nici nu are vreo legătură cu numărul de “băieţi răi” căsăpiţi de donjuanul de serviciu, nici nu este dependentă de rezolvarea subiectului prin happy-end.
Curăţenia şi inovaţia stilistică, puterea actorilor de a re-crea realitatea filmului, imaginaţia regizorului şi bogăţia tematică a interpretărilor care decurg din desfăşurarea plot-ului sunt doar câteva din elementele care dau valoare unei pelicule proiectate la TIFF, potrivit tradiţiei. Filmul lui Haneke, la fel ca toate celelalte programate în deschiderea ediţiilor festivalului, le bifează pe toate.
2. Prin filmul de deschidere, TIFF-ul îşi reafirmă crezurile artistice, citându-l parcă pe însuşi Haneke: “Prin filmele mele, fac un demers către un cinema al întrebărilor insistente, nu al răspunsurilor false (din cauza rapidităţii cu care sunt date), al distanţării edificatoare în detrimentul apropierii agresive, al provocării şi dialogului, mai degrabă decât al consumului şi consensului.”
3. Haneke ne invită să privim filmul ca pe un joc cinic, iar de câteva ori ne chiar repetă invitaţia prin replicile rostite direct în cameră de unul dintre criminalii politicoşi. “Funny Games US” e gândit ca o relatare exagerată dinlăuntrul unei societăţi asediate de informaţie, populată de indivizi decerebraţi cu chip uman şi conduită politic-corectă impecabilă.
Ca o şedinţă de psihoterapie, în care societatea tulburată stă pe divan, iar pe post de psihoterapeut e spectatorul - îndeajuns de empatic ca să înţeleagă situaţia, dar încercând din răsputeri să nu se identifice cu clientul, pentru a-şi păstra mintea limpede. Experienţa psihoterapeutului din sală şi plăcerea cu care îşi duce până la capăt şedinţele sunt decisive pentru reuşita demersului, de ambele părţi.
4. “Intenţia filmelor mele este una polemică, îndreptată împotriva industriei cinematografice americane care îl limitează şi îl plafonează pe spectator”, mai spune Haneke.
Refăcând filmul în America, la 10 ani de la intriganta premieră de la Cannes, atitudinea sa critică la adresa produselor mainstream ale culturii pop este dirijată frust tocmai împotriva maşinăriei hollywood-iene, căreia îi răpeşte şi una din actriţele-fetiş, Naomi Watts. Prestaţia ei impecabilă în “Funny Games US” electrizează şi reuşeşte să o facă uitată pe Susanne Lothar, protagonista versiunii austriece.
