ZIUA de CLUJ: Există, de câţiva ani, acest val nou de regizori români care au avut un succes fulminant, o adevărată explozie. Au reuşit premiile şi aprecierea pe care aceşti regizori le-au câştigat să atragă finanţatorii spre cinematografia românească, cu precădere pe cei din mediul privat?
Corneliu Porumboiu: în momentul de faţă există sistemul de subvenţii de la stat, care, de altfel, funcţionează peste tot. Nu cred, totuşi, că un investitor privat ar fi interesat de asemenea proiecte deoarece pe marginea lor nu poţi să faci matematică. Nu iese profit şi, la câte săli de cinema sunt în România, la cât de mult costă un bilet, nu poţi câştiga bani.
Există, cred, 50 de ecrane care funcţionează în mall-uri şi care aduc profit, dar sunt puţine, iar finanţatorii nu investesc bani dacă nu pot face profit. Pe de altă parte, este imposibil să ai un sistem de reduceri de taxe într-o Românie care are nevoie de bani pentru pensii. Singurul sistem care rămâne e cel subvenţionat de stat. Aşa este peste tot prin Europa. Sper ca şi la noi să se întâmple ca în ţări precum în Polonia sau Cehia, unde s-au deschis mai multe săli de cinema. Acolo sunt rulate comediile populare, care atrag publicul şi care susţin financiar cinema-ul.
Nu este oarecum paradoxal să fie prost finanţată tocmai cinematografia care merge şi este de calitate?
Eu încerc să şi trăiesc din asta, vă daţi seama (râde), dar asta este.
Vorbeaţi despre condiţia sălilor de cinema, majoritatea din ele sunt în paragină. Cum credeţi că s-ar putea resuscita infrastructura, având în vedere că filmul nu poate exista fără public?
Noi am moştenit sistemul de cinema “de centru”, care nu mai există nicăieri în lume. Cred că o soluţie ar fi privatizarea lanţului de cinematografe. Probabil că, după modelul pe care l-am văzut în străinătate, vor încerca să facă dintr-o sală două sau trei, pe care să le amenajeze, să le doteze. Asta implică foarte mulţi bani, iar statul nu poate acoperi atâtea investiţii, este vorba de sute de milioane. Pe de altă parte, este bine că se dezvoltă în paralel multiplexurile.
Au filmele româneşti de calitate posibilitatea să intre în multiplexuri, având în vedere că acolo rulează în general filme comerciale sau blockbuster-e?
în România, da. Dar probabil în timp se vor dezvolta şi la noi cimematografele private care vor da filme de autor. Asta se va întâmpla când piaţa se va diversifica, pentru că deocamdată este o nebuloasă totală, inclusiv pentru audienţă. Lumea se duce în general la cinema la fel cum se duce şi la mall. Publicul meu sau al noii generaţii de regizori este undeva pe la 10-15.000 de oameni, dar sunt oameni care într-adevăr citesc, se interesează şi vin special pentru a vedea filmele.
Există acest miraj al Hollywood-ului şi pentru regizorii români, la fel cum a existat pentru diverşi actori, mai mari sau mai mici, care au căutat afirmarea acolo?
în general, noi am avut succes cu poveştile noastre. Pe mine nu m-ar interesa acum aşa ceva. Nu acesta e tipul de cinematografie pe care vreau să îl fac. Nu mă interesează asta acum şi nu prea interesează în general. Foarte mulţi au avut opţiunea să plece, să facă filme în străinătate, dar toţi au rămas. Şi eu am avut oportunitatea să plec, şi Cristian Mungiu, şi Cristian Puiu.
E un cu totul alt sistem în SUA, nu cred că ne-am adapta noi. Noi suntem formaţi într-un anumit fel, suntem genul de regizori care ştiu de toate. Dacă ai o filmare a doua zi, te implici în organizare, pui totul la punct, pe când în sistemul american eşti doar o rotiţă într-un sistem. Acolo cel care decide este producătorul. Unui regizor român nu cred că i-ar conveni să nu asiste la montaj, de exemplu. E o altă manieră de a lucra.
Cum vedeţi efervescenţa din ultimii ani vis-a-vis de cinematografie?
Ea există şi se vede. Aceştia sunt ani în care filmul românesc este prezent în străinătate. E un moment extraordinar. Nu ştiu câte filme româneşti au fost distribuite în cinema în SUA înainte de “Moartea domnului Lăzărescu”. Cinematografia românească interesează. Ea vine în context internaţional ca o cinematografie foarte puternică, cu teme sociale şi politice.
Nu este deja supralicitată tema comunismului, atât de intens tratată în filmele din ultimii ani? Ce alte tematici ar putea trata regizorii români?
Cu siguranţă că este, dar şi noi, regizorii, venim dintr-o anumită lume, cu problemele ei. Eu cred că toate aceste filme au apărut într-un context foarte nesigur din punct de vedere politic. Noi încă nu am încheiat-o cu trecutul. Până la urmă, un regizor spune o poveste depre lumea lui. Sunt lucruri care încă nu s-au încheiat şi de aici vine defecţiunea aceasta. Poate vor veni din urmă alte generaţii, care nu au problemele acestea. însă eu, ca şi regizor, povestesc despre lumea mea.
Aveţi un nou proiect, la care veţi începe filmările în această toamnă. Ne puteţi da mai multe detalii despre el?
Nu, sunt superstiţios (râde). Tot ce vă pot spune e că va fi un policier.
Cum vi se pare calitatea actorilor români? V-aţi gândit să colaboraţi, de exemplu, cu actori ai Teatrului Naţional din Cluj?
Sunt nişte
actori foarte buni. Toată lumea ne întreabă: “De unde aveţi atât de mulţi
actori buni?”. în ceea ce priveşte colaborarea cu actorii ardeleni, este mai
dificil. Eu fac filme care tratează zone precum Vasluiul, Moldova în general,
şi mă interesează foarte mult să am un actor cât mai autentic. Am căutat actori
din Moldova pentru că au accentul autentic şi, în plus, au o legătură cu
Bucureştiul. Când fac un casting, mă orientez din prima spre Bucureşti
şi
Cum vedeţi Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj? Are ea posibilitatea să o egaleze sau chiar să o depăşească pe cea din Bucureşti?
Din câte am înţeles eu, Facultatea de Teatru e bună aici, e un centru puternic, însă depinde foarte mult de dotări şi de profesorii care vor veni. La fel ca şi Iaşul, Clujul este un oraş cu foarte mulţi studenţi, unde există interes, un oraş viu.
