Muzică, nu doar filme!

Muzică, nu doar filme!

Alături de filme, TIFF 2008 propune şi o serie de workshop-uri, seminarii, întâlniri cu cineaşti, expoziţii de artă şi fotografie, dar şi numeroase concerte.

 

Unul dintre punctele cele mai fierbinţi va fi, ca în fiecare an, Meeting Point-ul de la Muzeul de Artă. Aici vor avea loc mai multe concerte, seria fiind deschisă mâine, la ora 20.30, de recitalul lui Elvis Romano, inventatorul genului muzical Rock’n’Rrom, unul din personajele pline de farmec din filmele regizorului Cristian Nemescu “Marilena de la P7” şi “California Dreamin’”.

 Pe 4 iunie, de la ora 21.30, în cadrul Zilei Maghiare, grupul “Popivan” va încinge atmosfera de la Meeting Point pe ritmuri de rock alternativ. Tot de rock alternativ, de astă dată cu influenţe punk, vor avea parte şi spectatorii concertului de pe 6 iunie: “Gândul Mâţei” va oferi o mostră de muzică basarabeană contemporană în cadrul manifestărilor Focus Moldova. Trupa clujeană Kumm va concerta în penultima seară a festivalului, sâmbătă, 7 iunie, de la ora 21.00.

Comenteaza