Concerte cu Elvis Romano şi expoziţii la TIFF

Concerte cu Elvis Romano şi expoziţii la TIFF
Pe lângă filme, workshopuri, seminarii sau întâlniri cu cineaşti, ediţia a 7-a a Festivalului  Internaţional de Film „Transilvania” (TIFF)  găzduieşte şi expoziţiile de artă şi fotografie ale unor artişti în vogă din peisajul contemporan românesc: Cosmin Bumbuţ, Sorin Spoială sau Sorin Tara. Meeting Point-ul TIFF din curtea Muzeului de Artă rămâne şi în acest an una dintre cele mai fierbinţi locaţii ale festivalului. Aici vor avea loc evenimentele paralele din cadrul celor trei programe inter-culturale de la această ediţie. Sâmbătă, de la ora 20.30, publicul de la TIFF va putea asista la un recital de zile mari al unui artist unic, Elvis Romano, inventatorul genului muzical Rock’n’Rrom, unul din personajele pline de farmec din filmele regizorului Cristian Nemescu „Marilena de la P7” şi "California Dreamin’". Pe 4 iunie, de la ora 21.30, în cadrul Zilei Maghiare la TIFF, grupul ”Popivan” va încinge atmosfera de la Meeting Point pe ritmuri de rock alternativ. Tot de rock alternativ, de astă dată cu influenţe punk, vor avea parte şi spectatorii concertului de pe 6 iunie: „Gândul Mâţei” va oferi o mostră de muzică basarabeană contemporană în cadrul manifestărilor Focus Moldova. Trupa clujeană Kumm va concerta în penultima seară de TIFF, sâmbătă, 7 iunie, de la ora 21:00.  
La TIFF va fi prezentă şi Librăria Cărtureşti, care va avea amplasat un stand cu cărţi unde vor fi servite, evident, şi ceaiuri.


Comenteaza