Teatrul Maghiar Cluj, în familia teatrelor europene

Teatrul Maghiar Cluj, în familia teatrelor europene
Teatrul Maghiar de Stat Cluj a fost ales membru cu drepturi depline al Uniunii Teatrelor din Europa (UTE), cu ocazia decernării premiilor Europa pentru Teatru, ce a avut loc duminică, 13 aprilie, la Salonic.

Acordarea statutului de membru cu drepturi depline al UTE Teatrului Maghiar de Stat Cluj a fost aprobată cu unanimitate de voturi de către Adunarea Generală Extraordinară a Uniunii. Alături de instituţia clujeană, a mai fost acceptat în UTE şi Teatrul Schauspielhaus, din Graz, Austria, în vreme ce aderarea Teatrului din Atena a fost respinsă.

Creată în 1990, la iniţiativa lui Giorgio Strehler, UTE este cea mai mare reţea de teatre publice din Europa, cu membri în 20 ţări, inclusiv în România. “Nu este uşor să intri în uniune. Pentru mine a însemnat 15 ani de muncă, pentru a realiza acest vis”, a declarat directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, regizorul Tompa Gabor. “Este o companie de elită. Din ea fac parte cele mai valoroase teatre din Europa. Uniunea se bazează pe valoare şi promovează diversitatea culturală prin teatru”, a adăugat regizorul.

 

“An de graţie”

 

Potrivit regizorului Tompa Gabor, principala activitate a uniunii este festivalul, care se ţine în fiecare an în alt oraş. în 2008, festivalul va fi organizat în România, la Cluj şi la Teatrul Bulandra din Bucureşti. “Festivalul e o manifestaţie gigantică”, a declarat regizorul.

 Potrivit acestuia, festivalul va dura cinci sau şase săptămâni, iar Clujul va găzdui nu mai puţin de 12 teatre din Europa. Primăria va susţine festivalul cu 700.000 de lei, sumă care nu acoperă, însă, nici jumătate din buget. “Chiar dacă nu ţineam festivalul aici, tot am fi aderat”, a declarat regizorul.

Pe lângă o serie de workshop-uri, colaborări, participarea la festivaluri şi schimburi de experienţă, aderarea la UTE aduce odată cu ea şi obligaţia de a cotiza cu 13.000 de euro anual şi 26.000 de euro în primul an după aderare, contribuţia fiind folosită la bugetul anual al UTE.

Directorul Teatrului Maghiar spune că instituţia a avut un an de graţie, în care au luat naştere două capodopere: “Unchiul Vania”, de Andrei Şerban, şi “Gianni Schicchi”, de Silviu Purcărete. Tompa Gabor a mai precizat că aderarea la UTE se datorează şi colegilor lui, dramaturgului Visky Andras, regizorilor Vlad Mugur, Silviu Purcărete şi Andrei Şerban şi echipei de actori a teatrului.

 

Preşedinte român la UTE

 

Teatrul Maghiar din Cluj este al doilea membru UTE din România, după Teatrul Bulandra din Bucureşti. Ceilalţi membri sunt: Piccolo Teatro - Teatro d’Europa (Milano, Italia), Teatre Lliure (Barcelona, Spania),  Düsseldorfer Schauspielhaus (Düsseldorf, Germania), Royal Shakespeare Company (Stratford Upon Avon, Marea Britanie), Maly Teatr (Sankt-Petersburg, Rusia), Stary Teatr (Cracovia, Polonia), Teatro di Roma (Roma, Italia), Théâtre National de Strasbourg (Strasbourg, Franţa), National Theatre of Northern Greece (Salonic, Grecia), Suomi Kansallisteatteri (Helsinki, Finlanda), Teatro de La Abadía (Madrid, Spania), Teatro Garibaldi (Palermo, Italia), Schauspielfrankfurt (Frankfurt, Germania), Teatro Nacional Săo Joăo (Porto, Portugalia), Jugo-slovensko Dramsko Pozoriste (Belgrad, Serbia), Théâtre National Habimah (Tel Aviv, Israel), Fondazione del Teatro Stabile di Torino (Torino, Italia) şi Schauspielhaus (Graz, Austria). Din decembrie 2006, preşedintele UTE este Alexandru Darie, directorul general al Teatrului Bulandra.

Comenteaza