Botezatu: “Clujencele au un aer occidental!”

Botezatu: “Clujencele au un aer occidental!”
Dantelã, mãrgele, cristale swarovski, pene, blãnuri naturale şi coafuri înalte de 45 cm. Astfel poate fi caracterizatã, pe scurt, colecţia haute couture “Funeral”, semnatã de Cãtãlin Botezatu (foto centru). Colecţia a fost lansatã la New York Fashion Week şi prezentatã pentru prima datã în România ieri, la Cluj-Napoca, în Iulius Mall.

Colecţia lui Botezatu a cuprins 20 de rochii. Manechinele au intrat pe fondul unei melodii a Mariei Tănase, mixată în limba germană. Alãturi de Botezatu şi-au expus creaţiile cinci tineri designeri clujeni: Laura Cremene, Anca Ceatarâş, Alina Botea, Dana Iuga şi Lucian Pop. “«Funeral», pentru cã am ales «all black». Nu este sumbru, ci elegant.

Colecţia reprezintã un omagiu adus rochiei negre. Aici am tratat moartea ca pe un eveniment oarecare. Evident, nu te poţi duce la o înmormântare cu o rochie de genul acesta”, a explicat Cãtãlin Botezatu, care crede cã nu va mai prezenta colecţia în România.

“O prezentare cu fast necesitã staff specializat, logisticã şi este foarte greu de transportat. Acum trebuie sã lucrez la noua colecţie şi nu am timp”, a spus designerul. Acesta a precizat cã a rãrit vizitele la Cluj-Napoca pentru cã şi-a deschis propria fabricã la Târgu Mureş.

“Veneam mai des la Cluj, pentru cã aveam o colaborare cu Argos”, a spus Botezatu. Cu toate cã designerul are 190 de magazine în România, el nu s-a arãtat interesat de ideea deschiderii unui magazin de prezentare la Cluj, dar i-ar surâde o cafenea. “Poate un bar, o cafenea. Mã concentrez mai mult pe strãinãtate în ceea ce priveşte comercializarea creaţiilor mele”, a precizat Botezatu.

 

Bucureştenii, “snobi” şi “parveniţi”

 

Botezatu nu s-a ferit sã-i critice pe bucureşteni, pe care i-a caracterizat ca fiind “snobi” şi “parveniţi” şi sã laude clujenii, despre care considerã cã se îmbracã cu gust.

“Clujenii şi timişorenii s-au îmbrãcat întotdeauna mult mai bine decât cei din restul ţãrii”, a afirmat designerul. Acesta a remarcat faptul cã femeile clujence au un aer occidental, datorat mai ales faptului cã merg la shopping în strãinãtate. “Femeile din Cluj ţin la tendinţe”, a spus Botezatu.

“La Cluj sunt fete frumoase”, a mai spus designerul, care a precizat cã, de regulã, îşi face probleme când vine vorba de casting-uri în provincie. “Rar gãseşti ce ai nevoie în provincie. Pentru colecţia «Funeral», modelele trebuiau sã fie înalte şi cu pãrul lung. S-au prezentat 100 de fete, am avut de unde sã aleg”, a povestit Botezatu.

 Pentru prezentare au fost selectate 50 de modele, bãieţi şi fete. Colaboratorii lui Cãtălin Botezatu, Mirela Vescan, make-up artist, şi francezul Laurent Tourette, hair-stylist, au fost şi ei prezenţi la Cluj.

 “Machiajul modelelor pentru «Funeral» este exagerat, mult negru, feţe unitare, privire fixã şi fãrã sã zâmbeascã. De fapt, machiajul a fost un accesoriu”, a spus Mirela Vescan. Ea a dezvãluit şi ultimele tendinţe ale machiajului.

“Machiaj mat pentru a scoate în evidenţã frumuseţea adevãratã, pentru ochi albastru luminos, fãrã jocuri de umbre şi verde smarald şi tuş de pleoape, iar rujul violet, roz pal şi, pentru cele mai îndrãzneţe, albastru”, a explicat make-up artist-ul.

 Francezul Laurent Tourette a dezvãluit şi el câteva secrete ale coafurii. “Cãrarea într-o parte, bretonul asimetric, «bob»-ul stilizat, buclele mari, coafurile în aparenţã neglijente. Culorile acestui an sunt blondul deschis, arãmiu şi şuviţele”, a spus Tourette.

Comenteaza