ZIUA de Cluj vă recomandă :“Mi se spune Capucin”

Domnule Harms, când în sfârşit mi s-a întâmplat sã nu mai fiu aşa chioarã şi v-am vãzut pe raftul librãriei, colorat, împachetat în celofan, m-am bucurat nespus. V-am luat acasã, v-am desfãcut şi, vã spun sincer, n-am încetat sã mã întreb: oare sã scriu despre dumneavoastrã, oare sã nu scriu despre dumneavoastrã? Oare sã scriu, oare sã nu scriu?

Dar, pentru cã mi-am dat seama cã dumneavoastrã înţelegeţi treburile astea foarte bine, acum nu mai am nici un fel de dubiu: scriu despre dumneavoastrã!

Ştiţi, nu e prea uşor sã stai în faţa unui geniu şi sã declari: Domnule, aţi scris o carte genialã! Dacã stau sã mã gândesc, e mai degrabã imposibil decât uşor.

Cu toate acestea, domnule Harms, umila mea pãrere este cã sunteţi, ştiţi dumneavoastrã, genial, dar vã rog, dacã puteţi, fiţi indulgent şi nu vã enervaţi cã îndrãznesc sã-mi împãrtãşesc, în cele ce urmeazã, credinţele-mi literare supuse dumneavoastrã.

Sã ştiţi cã sunteţi mai tare decât un dublu Bloody Mary, v-am încercat. M-am dus în cafeneaua perpendicularã pe Napoca şi v-am recitat pânã am vãzut în ochii barmanilor cã vor sã mã dea afarã. Aşa am considerat eu, cã trebuie sã fiţi citit cu glas tare, chiar dacã cei mai mulţi oameni nu au urechi.

Chiar dacã nu au ochi sã vadã, gurã sã vorbeascã, nas sã simtã, chiar nu au nici mãcar mâini şi picioare. Chiar dacã nu au nimic, astfel încât nici nu e clar despre cine este vorba. Mai bine sã nici nu mai vorbim despre ei. Mai bine sã vorbim despre dumneavoastrã! Mai bine povestiţi-ne cum v-aţi nãscut prematur şi a trebuit sã fiţi împins înapoi. Sau cum a chelit prietena dumneavoastrã. Sau cum Puşkin şi Gogol se împiedicã mai mereu unul de altul.

 Chiar voiam sã vã zic, m-am întâlnit zilele astea cu Ivan Iakovlevici, cãuta ceva pantaloni cu dungi prin centru. Zicea cã vã salutã. Nu ştiu cum reuşiţi sã scrieţi despre atâţia cunoscuţi de-ai mei. Şi cum îi mai nimeriţi pe toţi chaplinienii din oraş! Pe lângã asta, povestiţi aşa de uşor, domnule Harms, încât şi copiii mei v-ar putea citi. Iar atunci când vor creşte, probabil cã v-ar şi înţelege, deşi nici asta nu foarte sigur, pentru cã, aşa cum v-am mai spus, nu e uşor sã stai faţã-n faţã cu un geniu!

***Daniil Harms (1905–1942) este un scriitor avangardist rus, unul din principalii fondatori ai literaturii absurdului, alãturi de Ionesco şi Beckett. Dupã o viaţã total opusã curentului, Harms moare de foame într-un spital de psihiatrie.

Opera sa este publicatã abia la 20 de ani dupã moartea sa, în România fiind tradus pentru prima oarã abia în 1982, cu volumul “Un spectacol ratat”. în 2002 apare la Polirom al doilea volum, cu titlul “Mi se spune capucin”, care în 2007 a fost relansat de aceeaşi editurã, într-o variantã mai complexã.