“Pe pământ pace, între oameni bunăvoire”

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Când Domnul Hristos le-a amintit ucenicilor Săi că i se apropie patimile şi moartea, ei s’au întristat. Spre a-i duce însă cu gândul la învierea ce va urma, El le-a pus în faţă un exemplu din viaţa obişnuită a omului: “Femeia, când e să nască, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul; dar după ce naşte copilul nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s’a născut om pe lume. Aşadar, şi voi sunteţi trişti acum, dar Eu iarăşi vă voi vedea şi inima voastră se va bucura şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi”. (…) Dragii mei, acum două mii şi şapte ani în Betleemul Iudeii Se năştea Fiul lui Dumnezeu, Regele regilor şi împăratul împăraţilor, Mântuitorul lumii. Ştim că fusese zămislit de la Duhul Sfânt în pântecele Fecioarei Maria din Nazaret, ştim că Iudeea se afla pe teritoriul imperiului roman, ştim că cezarul poruncise un recensământ general pentru evidenţa populaţiei şi estimarea impozitelor, ştim că fiecare cetăţean trebuia să fie recenzat în localitatea de baştină a neamului său, ştim că Maria făcea parte din descendenţa betleemică a regelui David, ca şi Iosif, cel rânduit de Dumnezeu să-i legitimeze Pruncul ca stare civilă şi s’o ocrotească de ignoranţa oamenilor, ştim că amândoi au călătorit greu spre Betleem în timp ce Maria se afla în stare binecuvântată, ştim că tocmai atunci, la sosire, Mariei i-a venit vremea să nască. (…)

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Iată, am pus în paralelă fastul care însoţeşte naşterea unui suveran pământesc şi simplitatea în care a binevoit să Se nască Fiul lui Dumnezeu. De o parte, unul din împăraţii Bizanţului va fi supranumit Porfirogenetul, adică născut în aşternuturi mătăsoase de porfiră; de alta, un Nou-Născut în iesle săracă; de o parte, gloate în delir; de alta, câţiva ciobani uimiţi; de o parte, lumină, muzică, trâmbiţe şi clopote; de alta, noapte liniştită. Noaptea era liniştită şi’n câmpul unde se odihneau oile păstorilor, numa’ că aici era o linişte a muzicii cereşti: bolta se deschisese larg şi’n cuprinderea ei cânta – ne spune Evanghelistul – mulţime de oaste cerească,  lăudându-L pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (…)

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Să ne reamintim cântarea îngerilor la naşterea Domnului: “Slavă întru cei de sus lui Dumne-zeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”.

Ea cuprinde nu doar preamărirea Creatorului, ci şi un mesaj pentru noi, muritorii, cei de aici şi de pretutindeni, cei de acum şi dintotdeauna.

Rostirea “pe pământ pace” se referă la relaţia dintre popoare. Ele sunt cele care provoacă neastâmpărul istoriei prin foamea de putere, prin setea de dominaţie, prin lăcomie, prin orgoliul şi iresponsabilitatea conducătorilor,  prin  neodihna  de cuget a celor ce cred că neamurile nu-şi pot afirma identitatea decât bătându-se între ele. îndemnul îngerilor este la pacea universală, după propriul lor model. Şi ei sunt diferiţi, în cete ierarhice, în număr, în slujiri, în responsabilităţi, dar trăiesc în armonie universală. Un singur accident s’a petrecut, înainte de facerea lumii văzute. Lucifer a căzut, dar coada lui sfredeleşte şi azi prin toate cotloanele pământului, trezeşte ura şi urneşte războaie. Şi totuşi, chiar şi războaiele au nişte norme de conduită şi anumite limite de combativitate, cum ar fi apărarea populaţiei civile prin nefolosirea armelor nucleare, chimice sau bacteriologice. în ultima vreme însă a apărut un război care neagă orice fel de norme: terorismul. Dacă un război de agresiune este opera diavolului, terorismul  – agresiv prin definiţie – este diavolul însuşi. Trăim deschideri apocaliptice, iar mesajul pacific al îngerilor se cere mai treaz ca oricând. Rostirea “între oameni bunăvoire” se referă la relaţia dintre persoane şi grupuri sociale, acestea din urmă fiind familia, satul, comuna, oraşul, provincia, ţara, religia, etnia, cultura. Bunăvoirea nu este altceva decât îngăduinţă, deschidere către celălalt, credinţa că identitatea ta ca persoană sau grup se defineşte prin a celuilalt, că ego-ul se oglindeşte în alteritate, că ai în tine destulă putere să-ţi păstrezi intactă credinţa religioasă fără s’o dispreţuieşti pe a celuilalt. Totul începe de la familie şi de la educaţia celor şapte ani de acasă. Aceasta este criza zilelor noastre. Piere sfinţenia căsătoriei, piere legătura dintre căsătorie şi naşterea de prunci. Familii destrămate, copii lăsaţi de izbelişte  – atunci când nu au fost ucişi înainte de a se naşte –,  adolescenţă maculată,  tinereţe incertă, căminul cultural înlocuit cu discoteca, guma de mestecat înlocuită cu drogul,  cartea înlocuită cu televizorul,  meciul de fotbal unde se joacă mai puţin cu mingea şi mai spectaculos cu pumnii şi bâtele, o lume în care  indecenţa, vulgaritatea, parvenitismul şi corupţia devin instituţii ale binelui comun.

Dragii mei, e posibil ca tabloul acesta să pară sumbru, dezolant, exagerat, pesimist şi, oricum, nepotrivit pentru un final de scrisoare pastorală. M’am gândit şi eu la asta, dar nu puteam să-l ocolesc. Când îngerul Domnului s’a pogorât noaptea la păstori, aceştia nu dormeau, ci, rezemaţi în toiege, vegheau asupra oilor rumegânde, ca nu cumva să le surprindă lupii. Dacă fiarele s’ar fi ivit, ei ar fi strigat. Păstor de veghe, şi eu am această îndatorire. Când oştile îngereşti rosteau cuvintele “pe pământ pace, între oameni bunăvoire”,  pacea şi bunăvoirea – cel puţin în integralitatea lor – nu erau o realitate, ci un deziderat. Rostirea îngerească  era, pur şi simplu, o urare. în saivanele  Bisericii au intrat lupii. Cei mai mulţi sunt îmbrăcaţi în piele de oaie – atunci când nu pătrund într’o catedrală să jure îngenunchiaţi sub sabia lui Irod –, iar  datoria fiecărui păstor este să strige. Eu o fac către oile mele, ştiind însă că ele sunt oi  cuvântătoare, adică înzestrate de Dumnezeu cu raţiune, discernământ şi voinţă, însuşiri care le oferă  capacitatea de a se apăra şi singure, dar toate împreună, ca unele care cunosc glasul păstorului.

Iar dacă rostirea îngerilor este urare, să ne amintim şi de faptul că orice urare naşte speranţă. Cu această speranţă în mai-binele ţării şi al  poporului nostru vă doresc un An Nou plin de lumină, sănătate şi belşug. La mulţi ani!

 

 îPS Bartolomeu Anania

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

 

 

 

La drum cu păstorii

 

“Să mergem la Betlehem să  vedem Cuvântul!”.

Să devenim mesageri ai speranţei regăsite

 

ZIUA de Cluj vă prezintă fragmente din Scrisoarea Pastorală a PSS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic, român unit, Eparh de Cluj-Gherla la mărita Sărbătoare a Naşterii, după trup, a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.

 

Florentin, prin harul, milostivirea şi îndelungă-răbdarea Atotputernicului Dumnezeu, Eparh de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate împreună rugătoare, iubiţilor creştini greco-catolici şi tuturor persoanelor de Dumnezeu iubitoare, «Cu adevărat mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu s-a arătat în trup, s-a îndreptat în Spirit, a fost văzut de îngeri, s-a propovăduit între neamuri,... » (1Tim 3,16).

Iubiţi credincioşi,

Perioada sfintelor sărbători a Naşterii Domnului nostru Isus Hristos este în fiecare an, pentru noi, un prilej de a reînnoi speranţa şi bucuria trăirii credinţei noastre creştine.

“Criza actuală a credinţei este, în esenţă, o criză a speranţei creştine”, ne spune Pontiful Roman, Benedict al XVI-lea în recentul document despre speranţa creştină, “Spe salvi” (Sp.S. 17). Deci criza religiozităţii actuale în cadrul marii familii creştine europene este, de fapt, datorată lipsei speranţei care motivează credinţa creştină. Depinde de noi dacă reuşim să facem să renască speranţa în sufletele noastre, care să fundamenteze credinţa noastră, orientând întreaga noastră viaţă spre viaţa veşnică. în acest sens ne pot ajuta Sărbătorile Anului Liturgic creştin dacă sunt trăite la adevărata lor valoare spirituală şi, în mod particular, mărita Sărbătoare a Naşterii Domnului. Cum vom petrece această sărbătoare? Va trece ca o zi oarecare? Ne vom preocupa mai mult de pregătiri materiale, decât de împodobirea sufletului nostru? Va fi doar o uimire trecătoare şi mai multă distracţie, ce nu ne va scoate din cercul vicios al cotidianului vieţii? Depinde doar de noi. De aceea, vă invit să lăsăm pentru câteva zile preocupările, «oile» noastre şi să pornim la drum împreună cu păstorii de la Betlehem, pentru a întâlni Cuvântul întrupat. După ce ne vom împărtăşi din bucuria lor, să împărtăşim şi noi la rândul nostru bucuria de a fi întâlnit Cuvântul şi speranţa care motivează credinţa noastră creştină. (…)

Vă invit să încercăm spiritual să îmbrăcăm haina păstorilor şi să rămânem împreună cu ei, să privim ceea ce privesc ei şi să trăim ceea ce trăiesc ei. Să devenim pentru câteva momente păstori. De fapt, dacă ne gândim bine, suntem fiecare dintre noi păstori spirituali ai sufletelor noastre. De aceea, să parcurgem împreună cu ei drumul speranţei regăsite.

Astăzi Cel Preaînalt pătrunde ca şi om în istoria propriei creaţii, se reduce la nivelul timpului şi spaţiului uman, făcându-se întru toate părtaş oamenilor. Astăzi - indică un moment de împlinire şi un moment de început. Toată istoria Poporului lui Dumnezeu de până acum a constituit de fapt o lungă pregătire pentru momentul plinirii vremurilor, aşa cum citim în Epistola către Evrei: “După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate şi prin care a făcut şi veacurile;” (Evr 1,1-2). (…)

Cine este Acest Mântuitor? Le spune tot mesagerul divin: este Hristos Domnul. Sunt trei titluri alăturate: Mântuitor, Hristos şi Domnul, care împreunează deopotrivă speranţele credincioşilor şi a necredincioşilor din vremea aceea. Unii aşteptau pe Mesia – eliberatorul religios, alţii  aşteptau şi ei un domn – eliberatorul politic de sub dominaţia romană. Cine sunt destinatarii acestei bune-vestiri? Nu sunt nici cărturarii, nici învăţaţii poporului, nici arhiereii, nici preoţii iudei, nu sunt împăraţi sau conducători ai destinelor neamurilor, ci sunt simpli păstori. O categorie de oameni analfabeţi, nomazi, trăind în grupuri mici sau solitari, în sărăcie, uneori dispreţuiţi sau marginalizaţi. Fiecare cu gândurile şi grijile sale legate de familie, de turma ce o are de păstorit, de nesiguranţa zilnică în care trăiesc, de neamul şi poporul din care fac parte. Asuprirea romană care îi apasă pe de-o parte, rabinii şi cărturarii cu învăţăturile lor despre Mesia-Eliberatorul, pe de-altă parte. Dar oare va veni cu adevărat? - se întreabă îngânduraţi. Oare când va veni? Nu este oare destulă sărăcie, nedreptate şi violenţă în lume, de ce nu intervine Dumnezeu pentru Poporul Său? îşi doresc cu toţii o viaţă mai bună, mai sigură, mai liniştită, eliberată de orice motiv de îngrijorare. Acestor oameni simpli, neînvăţaţi, care trăiau apăsaţi de necazurile, dificultăţile şi păcatele lor, Dumnezeu doreşte să le descopere mesajul mântuirii, mesajul bucuriei şi să-i transforme în mesageri ai speranţei.

Chiar dacă aceşti simpli păstori aşteptau mai degrabă un eliberator de sub jugul asupririi romane, vestea din Noaptea Sfântă le va schimba mentalitatea şi întreaga viaţă.

Astăzi această naştere reprezintă începutul istoriei mântuirii neamului omenesc. Este vestea bună ce va orienta, de acum înainte, întreaga istorie a omenirii spre Mântuire, conferindu-i un sens: spre fericirea vieţii veşnice.

Acesta va fi motivul bucuriei în credinţă a întregului popor: eliberarea, mântuirea şi speranţa care devine o realitate.

Aceeaşi veste trebuie să o primim şi noi astăzi în sufletele noastre şi să ne lăsăm pătrunşi de uimire, să ne oprim, să lăsăm pentru un moment «oile noastre» şi să medităm asupra evenimentului Naşterii Mântuitorului. (…)

Aşa cum stă bine românului la ceas de sărbătoare, să-ncheiem cu o urare rămasă de la bătrânii colindători de pe plaiurile noastre transilvane: “Acest praznic luminat / Noi cu drag l-am aşteptat /

S-auzim îngeri cântând / Magi cu stea călătorind / îngerii aduc veste bună / La tot neamu’ dimpreună / Păcurari sunteţi şi Dumneavoastră / Ce sunteţi de viţa noastră / Faceţi bine şi iertaţi / Vorba nu ni-o-mputaţi / Ca să fie de folos / Naşterea lui Hristos!” (Bocşe M.- Mihaiu L., Colinde străvechi de pe Valea Someşului, sec. XIX)

Acum, când celebrăm pentru întâia oară Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Isus Hristos în cadrul Uniunii Europene, avem un motiv în plus să vestim cu bucurie mesajul de credinţă, pentru a reda familiei europene bucuria speranţei creştine. Aşa cum ne invită Sfântul Apostol Pavel, «Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.» (Filip 4,4), Vă doresc tuturor să trăiţi creştineşte din plin bucuria speranţei în credinţă a Sfintelor zile de sărbători şi să vestiţi tuturor: “Astăzi vi s-a născut vouă Mântuitor!”.

 

† Florentin

Episcop de Cluj-Gherla