Ambasadorii Franţei şi Germaniei vor discuta la Cluj despre cooperarea pentru susţinerea integrării
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Iul 2010, 10:59
- Cultură
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Ambasadorii Germaniei şi Franţei în România, Roland Lohkamp şi Henri Paul, se vor deplasa împreună la Cluj-Napoca, luni, 10 decembrie, pentru o zi dedicată cooperării franco-germane, mijloc strategic de susţinere a integrării europene a României, transmite MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat remis de Centrul Cultural Francez şi Centrul Cultural German, cei doi ambasadori vor vizita Centrul Cultural Francez, respectiv Centrul Cultural German şi vor evidenţia contribuţia celor două instituţii aflate în strânsă colaborare, la viaţa culturală şi intelectuală a oraşului şi regiunii.
Roland Lohkamp şi Henri Paul vor dezbate împreună cu specialiştii români, la Universitatea "Babeş-Bolyai", problemele legate de integrarea şi imigrarea în Germania şi Franţa.
Ambasadorii vor prezenta proiectele culturale comune ale celor două centre culturale.
Programul mai include şi o proiecţie de film la Cinema Arta, o selecţie de scurtmetraje franceze şi "Gegen die Wand"/ "Cu capul înainte" de Faith Akin, laureat al premiului Ursul de aur, Festivalul Filmului de la Berlin 2004.

Comenteaza