Lupte cavalereşti la Beliş

Lupte cavalereşti la Beliş
O demonstraţie atractivă de lupte medievale a avut loc ieri, în premieră, în judeţul Cluj. Aceasta a fost oferită de Asociaţia Cavalerii Cetăţilor Bârsei, la iniţiativa Asociaţiei Transilvania Connection, iar beneficiari au fost copiii din comuna Beliş.

Timp de două ore, 12 tineri cu spade late şi echipaţi în costume cavalereşti s-au duelat şi

le-au arătat copiilor din zona montană Beliş cum se dau lupte cavalereşti. “Mie îmi plac foarte mult. Sunt impresionată, pentru că văd prima oară aşa ceva”, ne-a spus Adela Păşcău, o fetiţă din Beliş. Ea a venit la spectaculoasa demonstraţie în aer liber alături de colegii de clasă, dar şi de dirigintă. Cavalerii teutoni şi templierii au fost aplaudaţi la scenă deschisă.

 Asociaţia Cavalerii Cetăţilor Bârsei a fost înfiinţată de 29 de pasionaţi de medievistică la Braşov şi are în palmares organizarea Turnirului Armelor Cavalereşti la Braşov şi participarea la festivaluri de gen la Sibiu, Sighişoara şi Mediaş. Scopul asociaţiei este revigorarea tradiţiei culturale medievale transilvănene autentice.

 Componenţii asociaţiei repetă de două ori pe săptămână dansuri medievale, dar mai ales scene de luptă autentică. Ideea demonstraţiei a aparţinut istoricului Cristian Matos, preşedintele Asociaţiei Transilvania Connection. “Filmăm la documentarul «Castele á la Cluj» şi vom utiliza în el teutoni şi domniţe, cu actriţa Ramona Dumitrean de la Teatrul Naţional Cluj în rol principal”, a spus Matos.

Documentarul îşi propune să readucă în actualitate situaţia dezastruoasă a castelelor construite în judeţul Cluj de grofii maghiari. Impresionaţi de interesul arătat de copii, “cavalerii” vor reveni peste două săptămâni, preţ de un weekend, la Beliş pentru demonstraţii.

Comenteaza