Cafeneaua culturală Insomnia a împlinit ieri 10 ani de la înfiinţare. Evenimentul a prilejuit un moment de bilanţ pentru patroana localului, artista Martis Tunde. “Am pornit acum 10 ani la drum ca o galerie foto.
Ne-am gândit să amenajăm pe lângă galerie un mic loc pentru o cafea şi o bere. Iată unde am ajuns, la o cafenea”, a spus Martis. Deschiderea Zilelor Insomnia va avea loc vineri, la ora 18.00, cu expoziţia “Photo in film”, prezentată de artistul Dorel Găină.
Unul din cele mai aşteptate evenimente din cadrul Zilelor Insomnia este cel gastromuzical, maestru gastrofilosof fiind Kiss Budai, respectiv maestru vino veritas Ciprian Banciu, ocazie cu care clienţii Insomnia vor putea degusta vinuri argentiniene.