Vicontele Gyuri Pascu a cântat pentru clujeni

Piesa “Vicontele”, aparţinând lui Eugen Ionescu, a strâns ropote de aplauze marţi seara în deschiderea stagiunii la Teatrul Naţional Cluj. Piesa este o coproducţie a TNC, alãturi de Teatrul de Pãpuşi “Puck” şi de Facultatea de Teatru a Universitãţii Babeş - Bolyai.

 

Deşi a fost prezentatã sub formã de musical, pe muzica creat` de Gyuri Pascu (al doilea de la stânga la dreapta), “Vicontele” nu e o piesã “uşuricã” mai ales pentru mesajul pe care îl transmite: viaţa e dominatã de clişee absurde cãrora oamenii le cad prea uşor victime.

Creator, împreunã cu Samuel Beckett, al genului dramaturgic intitulat “teatrul absurdului”, Eugen Ionescu a fost jucat cu har marţi seara, într-o prezentare modernã în care au fost utilizate şi douã pãpuşi uriaşe, extrem de haioase, care au dat culoare piesei.

Actorii distribuiţi în piesã s-au achitat bine de roluri, cu un plus pentru vedeta indiscutabilã, Ioan Gyuri Pascu, aflat într-o dispoziţie foarte bunã. Montarea a aparţinut Luminiţei Vãlean, extrem de modernã în abordare şi care l-a “citit” foarte bine pe Ionescu, pãtrunzând spiritul piesei. Totul a fost întregit de scenografia inspiratã a Carmencitei Brojboiu.

Spectacoul s-a bucurat de multe momente în care s-a râs relaxat, pentru cã stilul “hard” al absurdului ionescian îşi face apariţia doar în opera de maturitate a dramaturgului. Un musical pe care ZIUA de Cluj îl recomandã cãlduros clujenilor.

 

“Sã fim atenţi la absurdul din jur”

 

Cum v-a venit ideea de a pune în scenã “Vicontele”?

Ioan Gyuri Pascu: Proiectul a fost generos, iar eu sunt îndrãgostit de Ionescu şi Caragiale. Ionescu e prelungirea mâinii lui Caragiale.

 

Publicul v-a aplaudat, piesa a plãcut...

 

Mã bucur sã aud asta. Din cauza reflectoarelor, nu prea am avut posibilitatea sã vãd publicul, dar atunci când mi se zbârleşte pãrul pe mânã ştiu cã suntem apreciaţi. Cred cã noi, toţi cei din piesã, am dat tot ce am putut. Publicul e stãpânul, am simţit sprijinul lui pe scenã.

 

Care e firul roşu, morala piesei pentru Ioan Gyuri Pascu?

Sã avem grijã cât mai mult de tiparele în care ne mişcãm, multe absurde, care ne înghit mai tot timpul. Sã fim atenţi la absurdul din jur. Toate lucrurile se învârt în acelaşi loc. Nu prea ne obişnuim sã schimbãm acest absurd.