Pianistul Lang Lang, dublu bisat de clujeni
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 17:27
- Cultură
- Ascultă știrea

Două bisuri i-au solicitat pianistului Lang Lang, de renume mondial, spectatorii clujeni cu ocazia concertului privat susţinut luni seara în sala Auditorium Maximum a Universităţii “Babeş-Bolyai”. Lang Lang este unul dintre cei mai apreciaţi pianişti din întreaga lume.
La concert au asistat aproape 1.000 de clujeni, între care numeroase personalităţi din mediul politic, academic şi economic: primarul Sorin APostu, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Andrei Marga, rectorul Academiei de Muzică, Adrian Pop, preşedintele Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu, Marius Bojiţă, Dorel Goia, Ovidiu Turcu, Vasile Leordean, Sorin Dan, Gicu Gânscă, Mircea Pinte, Radu Taica, Mircea Ilea sau Daniel Măluţan.
Programul concertului a fost alcătuit preponderent din lucrări de Chopin, compozitorul preferat al solistului. Lang Lang a cântat însă şi prima parte a Sonatei a 3-a de Beethoven. “Structura programului a fost o poezie în sine”, a apreciat muzicianul şi rectorul Adrian Pop, pentru ZIUA de CLUJ. Lang Lang şi-a încheiat recitalul cu o interpretare inedită a piesei “Visare” de Schumann şi cu ultima parte a faimoasei Sonate a 7-a de Prokofiev.
“Lang Lang este unul dintre cei mai mediatizaţi şi răsfăţaţi pianişti de top ai momentului. Am ascultat şi apreciat multe înregistrări ale sale, dar pot să spun că ocazia de a-l asculta pe viu a fost o revelaţie, întrucât pe lângă ce ştiam despre el, că are o tehnică desăvârşită, o concepţie muzicală bine gândită şi sensibilitate, am putut să ne bucurăm de iradierea personalităţii lui artistice şi umane. E un om care transmite bucuria pe care o are când cântă”, a sintetizat Adrian Pop.
Pe parcursul şederii sale la Cluj, Lang Lang a fost cazat la hotelul City Plaza, care a inaugurat apartamentul prezidenţial (foto jos) cu această ocazie. La City Plaza, artistul a savurat preparate asiatice, fructe şi s-a relaxat la spa, unde a avut parte de două ore de masaj. El i-a impresionat pe angajaţii hotelului cu o atitudine relaxată şi lipsa de pretenţii specifice vedetelor. La recepţia care a fost organizată după concert, a socializat timp de jumătate de oră cu invitaţii, a făcut fotografii cu fanii şi a dat autografe.