CULTURĂ. Doar artă... la Muzeul de Artă
- Scris de Ziua de Cluj
- 31 Iul 2010, 22:54
- Cultură
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Instalaţii, colaje foto, proiecte video şi chiar dantele expun artiştii polonezi la Muzeul de Artă din Cluj, într-un eveniment intitulat provocator „Nimic important, doar artă”. Expoziţia deschisă astăzi prezintă lucrări extrem de ingenios realizate, având ca numitor comun o „interpretare” a cotidianului, o bruscare ghiduşă a lucrurilor obişnuite.
De la indicatorul stradal „Pătrat negru” al Ewei Partum la experimentul lui Maciej Kurak, în care un tip sculptat se ascunde în spatele unui tablou, lucrările polonezilor denotă o abordare „trăznită” a artei. Nu lipsesc exponate cu nuduri sau un castel făcut din dantelă, ca şi colaje cu articole de ziar, într-un ansamblu coerent şi atrăgător.
DISTRIBUIE
Comenteaza