Premiere la Teatrul Naţional

Premiere la Teatrul Naţional
Oficialii Teatrului Naţional au anunţat ieri pe site-ul oficial al instituţiei, www.teatrulnationalcluj.ro, cele două premiere care vor deschide stagiunea 2010/2011.
În 2 octombrie clujenii vor putea viziona spectacolul “Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică” (foto), de David Greig, în regia lui Radu Afrim. La doar o săptămână va avea loc a doua premieră, “Bosch”, cu scenariul, regia şi coregrafia semnate de Marc Bogaerts. Din distribuţia “Ultimului mesaj...” fac parte, între alţii, Ramona Dumitrean, Irina Wintze, Ovidiu Crişan şi Ionuţ Caras, iar în “Bosch” joacă actori precum Cristian Grosu, Radu Lărgeanu, Ramona Dumitrean, Romina Merei, Ionuţ Caras sau Angelica Nicoară. Cei doi realizatori revin la Cluj după ce au mai avut montări de succes la Naţional: “Mansardă la Paris cu vedere spre moarte” (Radu Afrim) şi “Frumoasa din pădurea adormită” (Marc Bogaerts).

Vezi premierele

Comenteaza